Platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS) este cunoscută pentru desele probleme de funcţionare, care afectează furnizori de servicii de sănătate precum medicii de familie sau farmaciştii. În ciuda încercărilor, disfuncţionalităţile nu au fost rezolvate în totalitate până acum. Reprezentanţii medicilor de familie au avertizat joi că această situaţie îi afectează grav atât pe medici, cât şi pe pacienţi şi solicită remedierea disfuncţionalităţilor.
"Dorim să atragem atenţia că, în ciuda numeroaselor sesizări făcute de colegii noştri, în ultimele zile sistemul informatic CNAS este defect. Acest lucru interferă activitatea medicilor de familie, duce la întârzieri uriaşe, toţi pacienţii noştri fiind grav afectaţi de disfuncţionalitatea informatică", a transmis Patronatul Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, într-un comunicat semnat de Mihnea Valentin Stroe, preşedintele PMFB.
Potrivit patronatului, din cauza nefuncţionării platformei informatice, prescripţiile şi serviciile nu se pot transmite şi valida la timp, pacienţii nu pot fi înscrişi şi nu se poate verifica statutul de asigurat, ceea ce contravine normelor în vigoare.
"Solicităm CNAS remedierea cu celeritate a disfuncţionalităţilor şi ridicarea erorilor în această perioadă", a mai transmis patronatul.
Platforma informatică a asigurărilor de sănătate înregistrează deseori probleme de funcţionar. Din această cauză, CNAS permite, în anumite perioade, validarea ulterioară a serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale care nu au putut fi transmise în PIAS din cauza problemelor.
Pentru a “repara” platforma, CNAS a lansat o procedură pentru a angaja de urgenţă cinci IT-işti, care vor lucra ulterior şi ale alte proiecte de digitalizare în Sănătate. Salariile oferite sunt de circa 4.000 de euro net lunar.