Prima demisie din sistemul public de Sănătate în legătură cu scandalul azilelor de bătrâni din Ilfov

Prima demisie din sistemul public de Sănătate în legătură cu scandalul azilelor de bătrâni din Ilfov

Scandalul "căminelor groazei" din Ilfov a şocat opinia publică din România, după ce autorităţile au descoperit că aproximativ 100 de vârstnici erau umiliţi, flămânzi, neîngrijiţi şi lăsaţi în mizerie. Chiar dacă acestea nu se află în subordinea Ministerului Sănătăţii, există instituţii în subordinea ministerului care au atribuţii de control. Luni a fost anunţată oficial prima demisie din sectorul public de sănătate după dezvăluirea situaţiei. 

Este vorba de şeful interimar al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Ilfov, Teodor Gabriel Negulescu.

"Am avut azi o întâlnire cu directorul DSP Ilfov, dânsul a considerat potrivit să demisioneze", a declarat luni ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă.

Ministerul Sănătăţii va organiza un concurs pentru postul de director al DSP Ilfov, potrivit ministrului.

Ministrul Sănătăţii a primit, la finalul săptămânii trecute, un raport de la DSP Ilfov privind activităţile derulate în ultimii doi-trei ani.

Inspecţia Sanitară de Stat are atribuţii de control în căminele de bătrâni şi de copii şi în centrele de îngrijire pentru persoane cu dizabilităţi.

viewscnt