Prima scădere a numărului de infecţii respiratorii, după patru săptămâni de creştere rapidă. 37 de decese din cauza gripei în acest sezon

Prima scădere a numărului de infecţii respiratorii, după patru săptămâni de creştere rapidă. 37 de decese din cauza gripei în acest sezon

După patru săptămâni la rând de creştere alarmantă a numărului de infecţii respiratorii, ultimele date oficiale arată o inversare a tendinţei în ultima săptămână. Astfel, Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat joi că săptămâna trecută au fost raportate 158.395 de cazuri de infecţii respiratorii, în scădere cu 8,4% faţă de săptămâna anterioară. Datele vin la două săptămâni după declararea stării de alertă epidemiologică în România.

Potrivit datelor INSP, în săptămâna 3 - 9 februarie 2025 au fost raportate 158.395 de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), în scădere cu 8,4% faţă de săptămâna precedentă (172.877), dar cu 23,7% mai mare faţă de numărul de cazuri din aceeaşi săptămână din 2024.

Mai mult, numărul de cazuri de săptămâna trecută a depăşit cu 42,2% media ultimelor cinci sezoane (fără sezoanele pandemice), calculată la 111.383 de cazuri.

"În săptămâna 03.02.2025 - 09.02.2025, incidenţa infecţiilor respiratorii a depăşit nivelul mediu calculat pentru ultimele sezoane, dar cu un trend uşor descrescător faţă de săptămâna anterioară. Activitatea gripală a continuat însă cu o intensitate înaltă şi o răspândire geografică extinsă a circulaţiei virusurilor gripale la nivelul întregii ţări ", arată raportul săptămânal al INSP.

Săptămâna trecută au fost confirmate în laborator şi 239 de noi cazuri de gripă, numărul total din acest sezon gripal ajungând la 1.469.

De asemenea, la nivel naţional au fost raportate 11.760 de cazuri de gripă clinică în ultima săptămână, în uşoară scădere faţă de săptămâna precedentă, când au fost raportate 12.583 de cazuri. Şi în acest caz, numărul de săptămâna trecută depăşeşte semnificativ vârfurile atinse în sezoanele gripale anterioare.

De la debutul sezonului au fost confirmate 37 de decese din cauza gripei, din care 2 în ultima săptămână.

CENTRE DE EVALUARE ÎN AMBULATORIU A INFECŢIILOR RESPIRATORII

Numărul foarte ridicat de persoane cu infecţii respiratorii a supraaglomerat unităţile de primiri-urgenţe (UPU) din spitale şi a impus luarea unor măsuri de protecţie, precum limitarea vizitelor la pacienţi.

Pentru a reduce presiunea pe UPU, Ministerul Sănătăţii încearcă să dirijeze pacienţii cu viroze şi gripă către centrele de evaluare în ambulatoriu.

În acest sens, ministerul a publicat în urmă cu o săptămână o listă cu centrele care asigură evaluarea medicală ambulatorie în cazul virozelor respiratorii şi gripei, care cuprinde 312 de unităţi la nivel naţional, din care şase în Bucureşti

viewscnt