Mai multe medicamente care tratează artrita reumatoidă, limfom Hodgkin, mielomul multiplu, atrita psoriazică, boala Crohn şi boala ulcerativă ar trebui introduse pe lista tratamentelor gratuite prin hotărâre de guvern, după ce au fost evaluate pozitiv de Agenţia Naţională a Medicamentului, a declarat luni reprezentantul Alianţei Pacienţilor Cronici din România (APCR), Cezar Irimia, citat de Agerpres.
Medicamentele ar fi trebuit introduse în hotărârea de guvern deoarece au trecut de evaluarea Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) fără niciun fel de criteriu.
"Din păcate, sunt şase patologii care ar fi avut nevoie de aceste medicamente care pot face diferenţa între viaţă şi moarte, unele dintre ele mult mai ieftine decât cele care se compensează la ora actuală.(...) Avem medicamente, dar nu avem acces, lucrurile sunt neclare în teritoriu", a spus Irimia.
Alianţa Pacienţilor Cronici acuză Ministerul Sănătăţii că nu a luat nicio măsură în acest sens, precizând că nu are încredere în politicile actuale ale instituţiei.
"Tot o amânare, tot o promisiune iar noi murim cu zile. Sistemul de sănătate este subfinanţat, iar introducerea de noi medicamente nu a fost decât o chestiune politică populistă", a declarat Irimia, cu prilejul unei dezbateri organizate de Ministerul Sănătăţii.
Reprezentantul pacienţilor a criticat "lentoarea" în luarea deciziilor.
"Deciziile vor fi luate cu greutate iar această lentoare a deciziilor nu face decât victime", a spus reprezentantul APCR.
Reprezentanţii Ministerul Sănătăţii susţin că o decizie va fi luată după consultări cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
"O să luăm o decizie după ce ne consultăm cu toţii şi împreună cu Casa. Ne vom asigura ca de data aceasta moleculele care vor intra cu (hotărârea de guvern) 720 să intre odată cu protocoalele", a afirmat un secretar de stat din Ministerul Sănătăţii, Dan Octavian Alexandrescu.