În 6 februarie, Ministerul Sănătăţii a anunţat proiectele care vor fi finanţate pe componenta “Digitalizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul sanitar aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii” din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Printre aceste proiecte se numără şi digitalizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Agenţia a anunţat recent că proiectul de digitalizare are o valoare de aproape 4 milioane euro şi va include implementarea unui centru de recuperare după dezastre.
Perioada de implementare a proiectului de digitalizare a ANMDMR este de 16 luni, termenul de finalizare fiind 30 septembrie 2025.
Valoarea eligibilă, finanţată din PNRR, a proiectului este de 19,15 milioane lei (3,85 milioane euro), cu tot cu TVA. Cheltuielile neeligibile necesare implementării proiectului vor fi asigurate din veniturile proprii ale ANMDMR, a precizat agenţia.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă digitalizarea ANMDMR, în scopul creşterii nivelului de inovare şi competitivitate şi al eficientizării activităţii, la nivel instituţional.
Proiectul vizează îmbunătăţirea reţelelor de comunicaţii la nivelul ANMDMR prin implementarea unor componente noi, achiziţionarea, actualizarea sau extinderea şi instalarea componentelor hardware ale reţelei de comunicaţii IT&C, ale software-ului legat de reţelele IT&C şi securitate şi al dispozitivelor hardware IT.
"Pentru ANMDMR, realizarea unui centru de recuperare după dezastre (Disaster recovery), cu echipamente de generaţie nouă, este o decizie crucială pentru asigurarea continuităţii operaţiunilor şi a securităţii datelor", a menţionat agenţia.
De asemenea, proiectul prevede realizarea unei platforme digitale pentru managementul şi arhivarea electronică a documentelor, precum şi furnizarea de servicii de retro-digitalizare a documentelor din arhivă.
Prin PNRR se pot finanţa proiecte de circa 200 de milioane de euro pentru digitalizarea spitalelor şi a instituţiilor din subordinea Ministerului Sănătăţii.
În luna martie, Ministerul Sănătăţii a anunţat proiectele selectate pentru două componente cheie: digitalizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul sanitar aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi digitalizarea spitalelor publice.