Ce categorii de afecţiuni provoacă cele mai multe internări în spitalele din România

Ce categorii de afecţiuni provoacă cele mai multe internări în spitalele din România

Din 2022, activitatea spitalelor din România a revenit la normal, în urma ridicării restricţiilor impuse în perioada pandemiei de Covid-19. Măsura a generat o creştere a numărului de internări până la nivelurile prepandemice, arată statisticile oficiale. Categoriile de afecţiuni care generează cele mai multe internări în spitalele din România sunt bolile cardiovasculare, cele ale aparatului respirator şi afecţiunile oncologice.

Datele sunt cuprinse într-un raport publicat recent de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, în 2022 s-au înregistrat 3,016 milioane de pacienţi externaţi din spitale (în creştere cu 23,9% faţă de anul anterior), din care 404.000 au fost internaţi pentru boli ale aparatului circulator (bolile cardiovasculare), 359.000 pentru boli ale aparatului respirator şi 337.000 pentru afecţiuni oncologice.

Pe următoarele locuri se clasează bolile aparatului digestiv (312.000 de internări în 2022), sarcina, naşterea şi lăuzia (212.000), tulburările mentale şi de comportament (188.000) şi bolile infecţioase şi parazitare (138.000).

În totalul pacienţilor externaţi nu sunt incluşi cei al căror diagnostic principal este inclus în categoriile "cauze externe de morbiditate şi mortalitate".

Potrivit datelor oficiale, în România existau 544 de spitale publice3 şi private în 2022, cu 135.917 paturi.

viewscnt