Centru de vaccinare anti-HPV, deschis la Spitalul Sf. Pantelimon din Bucureşti

Centru de vaccinare anti-HPV, deschis la Spitalul Sf. Pantelimon din Bucureşti

Un centru de vaccinare anti-HPV a fost inaugurat marţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon din Bucureşti, cu scopul de a simplifica accesul la vaccinare. Noul centru de vaccinare din cadrul spitalului funcţionează ca un one-stop-shop, oferind consultaţie, reţetă şi vaccinare în aceeaşi zi, pentru a facilita şi eficientiza procesul.

În România, adolescenţii fete şi băieţi cu vârsta între 11-18 ani au acces gratuit la vaccinarea anti-HPV, iar femeile între 19 şi 45 ani beneficiază de vaccinul anti-HPV în regim compensat 50%.

Vaccinarea anti-HPV poate preveni apariţia formelor de cancer, condiloamelor genitale şi a altor afecţiuni asociate infecţiilor cu virusul Papiloma uman (HPV), ce afectează atât femeile, cât şi bărbaţii.

Centrul este deschis zilnic, de luni până duminică, între orele 10:00 şi 18:00, în incinta spitalului, la parter, în cadrul Compartimentului de Prevenire şi Control al Infecţiilor Nosocomiale.

Persoanele care doresc să se vaccineze anti-HPV beneficiază de un parcurs simplificat, având nevoie doar de un bilet de trimitere de la medicul de familie şi de o singură vizită la centrul de vaccinare, pentru consultaţie de specialitate, reţetă şi administrare.

„Prevenţia cancerului de col uterin, cu o incidenţă încă nefiresc de mare în România, poate fi făcută prin vaccinarea anti-HPV, eficienţa fiind dovedită. Suntem bucuroşi să fim al doilea spital de stat care poate oferi această alternativă doamnelor şi partenerilor lor, contribuind astfel la sănătatea globală. Prevenţia reprezintă varianta mult mai ieftină şi, de departe, mai puţin traumatică, în lupta cu această afecţiune”, a declarat dr. Bogdan Socea, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti, citat într-un comunicat al unităţii medicale.

Infecţia cu HPV este cea mai frecventă şi mai răspândită infecţie virală cu transmitere sexuală.

Potrivit studiilor, aproximativ 80% dintre bărbaţi şi femei se vor infecta cu HPV pe parcursul vieţii, iar ratele de infecţie persistentă cresc odată cu vârsta atât la femei, cât şi la bărbaţi.

Cancerul de col uterin este cel mai frecvent tip de cancer ginecologic diagnosticat în România şi al treilea cel mai comun tip de cancer în rândul femeilor din ţara noastră, însă al doilea cel mai frecvent în segmentul 15-44 ani.

La nivelul Uniunii Europene, România înregistrează cea mai mare incidenţă şi cea mai mare rată a mortalităţii. Incidenţa este de 2,5 ori mai mare decât media UE, iar rata mortalităţii de peste 4 ori mai mare.

În fiecare an, aproape 3.400 de femei din România primesc diagnosticul de cancer de col uterin şi 1.805 femei îşi pierd viaţa din cauza acestei maladii.

În ciuda rezultatelor pozitive obţinute prin vaccinarea grupelor de vârstă tinere, adulţii nevaccinaţi activi sexual rămân susceptibili la infecţie, constituind un rezervor semnificativ ce favorizează circulaţia în continuare a virusului în populaţie.

Potrivit specialiştilor, imunizarea prin vaccinare a persoanelor de vârstă adultă ar putea contribui la reducerea transmisiei HPV în populaţie şi, implicit, să contribuie la reducerea prevalenţei infecţiei cu HPV, ceea ce conduce la accelerarea impactului vaccinării anti-HPV asupra reducerii incidenţei afecţiunilor cauzate de infecţia cu HPV, atât maligne, cât şi benigne.

viewscnt