România va găzdui anul viitor Conferinţa Europeană pentru Managementul Sănătăţii, care va avea loc pentru prima dată într-o ţară est-europeană, a anunţat luni Ministrul Sănătăţii, într-un comunicat.
Va fi a 29-a ediţie a Conferinţei Europene pentru Managementul Sănătăţii, organizată de Asociaţia Europeană pentru Managementul Sănătăţii (EHMA) în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii din România şi Institutul Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate.
"Conferinţa EHMA pune accentul pe practici inovatoare şi oferă un spaţiu unic pentru a face schimb de cunoştinţe privind modalităţile de conducere, gestionare şi organizare a serviciilor de sănătate şi de conducere a sistemelor de sănătate în vremuri de transformare constantă", a declarat preşedintele Asociaţiei Europene pentru Managementul Sănătăţii, prof. Sandra C. Buttigieg, citată în comunicat.
Conferinţa va avea loc în perioada 5-7 iunie 2024, la Bucureşti, iar printre invitaţi se vor număra instituţii, cercetători şi profesionişti de renume mondial, care vor face schimb de idei şi modele de bună practică şi vor prezenta rezultatele cercetărilor realizate din domeniul managementului sănătăţii.
"Sunt onorat că România a fost aleasă ca următoarea ţară gazdă a Conferinţei EHMA. Am adoptat mai multe măsuri în ultimul an pentru a dezvolta managementul sănătăţii din ţara noastră şi pentru a oferi noi oportunităţi educaţionale profesioniştilor din domeniu. Conferinţa Europeană pentru Managementul Sănătăţii ne va permite să dezbatem modele de bună practică alături de restul colegilor noştri europeni." a spus ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.