Guvernul a dat undă verde celei mai mari investiţii în sectorul medical din Timişoara

Guvernul a dat undă verde celei mai mari investiţii în sectorul medical din Timişoara

n vara anului trecut, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) judeţeană din Timiş anunţa că oraşul Timişoara va avea un institut oncologic regional nou, care va fi construit prin consolidarea, remodelarea şi extinderea unei clădiri existente. Recent, Ministerul Sănătăţii a anunţat planurile finale: noua clădire a institutului va avea 250 de paturi, iar valoarea proiectului este de 1,15 miliarde lei (circa 232 milioane euro), cea mai mare realizată până acum în sectorul medical public din Timişoara. Proiectul este finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Vineri, Guvernul a aprobat realizarea obiectivului, dând undă verde lansării licitaţiei de execuţie. 

Astfel, Executivul a aprobat o hotărâre pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Institutul Regional de Oncologie Timişoara”. Actul normativ este necesar deoarece legislaţia prevede această obligaţie dacă valoarea unei investiţii publice creşte cu peste 100 de milioane lei.

În 2015, o hotărâre aprobată de guvern (HG nr. 804/2015) a aprobat indicatorii tehnico-economici ai “Institutului Regional de Oncologie Timişoara”, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la acel moment la doar 511,6 milioane lei.

Autorii proiectului au motivat creşterea valorii investiţiei de peste două ori faţă de 2015 prin creşterea costurilor pentru materiale de construcţii şi echipamente.

“Suplimentarea valorică a indicatorilor aprobaţi în anul 2015 a fost generată în principal de majorarea preţului materiilor prime, a materialelor de construcţii, a echipamentelor, dotărilor, utilajelor, energiei etc. în contextual crizei mondiale în domeniu precum şi ca urmare a crizei provocate de pandemia Covid-19 şi al conflictului din apropierea graniţelor României”, indica nota de fundamentare a actului normativ.

Potrivit documentului, Institutul Regional de Oncologie Timişoara reprezintă un obiectiv extrem de important în condiţiile în care bolile oncologice sunt a doua cauză principală de mortalitate din România, după bolile cardiovasculare.

“Judetul Timiş este unul dintre judeţele cu cea mai mare rată a afecţiunilor oncologice din România şi, cu toate acestea, Timişoara este cu mult în urma altor centre universitare din punct de vedere al tratamentului în bolile oncologice. În Bucureşti, Cluj şi Iaşi există institute de oncologie cu peste 400 paturi/unitate, cu dotări şi fonduri mult superioare celor alocate pentru Timişoara”, menţiona nota de fundamentare.

Unitatea sanitară nou construită, care va deservi întreaga regiune de Vest, va avea 250 de paturi, din care 121 pentru spitalizare medicală, 55 pentru chirurgie oncologică, 24 pentru anestezie-terapie intensivă (ATI), 35 pentru spitalizare de zi şi 15 paturi pentru chirurgie de zi.

Institutul va cuprinde şi un Ambulatoriu integrat cu 26 de cabinete medicale, pentru fiecare subspecialitate, precum şi săli de tratament.

Construirea Institutului Regional de Oncologie din Timişoara a fost inclusă pe lista celor 27 de spitale publice care vor fi construite sau modernizate cu bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), propusă de Ministerul Sănătăţii în urma unui proces de evaluare dintr-o listă iniţială de 46 de obiective. Valoarea totală a proiectelor este de 2,2 miliarde euro.

Varianta aleasă a fost cea de consolidare şi remodelare a clădirii existente pe Calea Torontalului din Timişoara, incluzând şi o extindere a acesteia.

Înainte de pandemie, în judeţul Timiş erau luaţi în evidenţă în jur de 15.000 de bolnavi de cancer, cu circa 2.300 de cazuri noi în fiecare an.

În prezent, secţiile de oncologie din sistemul medical public din Timişoara sunt amplasate în clădiri improprii şi cu o capacitate insuficientă, deşi deservesc pacienţi din toată zona de vest a ţării.

viewscnt