În primăvară, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa a devenit spital clinic, în urma asocierii cu Universitatea de Medicinã, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie “George Emil Palade” (UMFST) din Târgu Mureş. Un alt spital judeţean, cel din Alba Iulia, se pregăteşte să urmeze aceeaşi cale, printr-un parteneriat cu Universitatea "1 Decembrie 1918", unde încep cursurile la Facultatea de Asistenţă Medicală Generală de la toamnă.
Astfel, Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia va deveni spital clinic, urmând să treacă la o nouă categorie de clasificare, prin îndeplinirea ultimelor două criterii, acela de a avea minimum 5% pacienţi din alte judeţe, respectiv de a avea studenţi care să se pregătească în unitatea medicală.
"SJU Alba Iulia este în prezent evaluat ca spital de categoria a III-a. Noi, acum, îndeplinim primul criteriu ca să trecem la categoria a II-a, şi anume trebuia să depăşim un procent de 5%, din numărul pacienţilor, internaţi din alte judeţe", a declarat miercuri managerul celui mai mare spital din Alba, Diana Mârza, citat de Agerpres.
"Iar un al doilea criteriu pentru a trece la categoria a II-a şi ca spital clinic era să reuşim să facem un acord de parteneriat cu Universitatea '1 Decembrie 1918', pentru a pregăti studenţi în cadrul spitalului nostru. Acest acord de parteneriat l-am semnat încă din 2022, urmând ca din toamna acestui an să se pună în practică", a completat managerul.
După ce vor începe cursurile la facultatea din Alba Iulia, spitalul va începe demersul către Ministerul Sănătăţii privind trecerea spitalului la o nouă categorie.
La Facultatea de Asistenţă Medicală Generală din cadrul Universităţii "1 Decembrie 1918" vor începe de la 1 octombrie cursurile, fiind prima specializare medicală din cadrul instituţiei de învăţământ superior.
Pentru primul an sunt disponibile 60 de locuri, majoritatea bugetate, restul fiind locuri cu taxă pentru cei care vor să urmeze o a doua facultate.
Admiterea va fi într-un format mixt, în care se va lua în calcul media de la bacalaureat în proporţie de 50% şi rezultatele unui test grilă la anatomie (50%).
În ceea ce priveşte corpul profesoral, în prezent sunt 24 de medici primari, cu doctorat în ştiinţe medicale, inclusiv din Cluj şi Bucureşti, care şi-au dat acordul pentru a preda aici.
De la spitalul din Alba Iulia vor preda 4 sau 5 medici, inclusiv directorul medical, Dan Crainic, specialist în Radiologie Imagistică.