Ministerul Finanţelor Publice (MFP) şi Ministerul Sănătăţii au realizat un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede ca MFP să efectueze controlul modului de respectare a fundamentării declarării contribuţiei trimestriale prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, adică taxa clawback.
Persoanele împuternicite pentru acest scop vor fi desemnate prin ordin de ministru se mai arată în proiectul de ordonanţă.
Până acum verificarea declarării şi achitării taxei de clawback era în sarcina ANAF dar conform notei de fundamentare a ordonanţei citată de hotnews.ro, cele două ministere ar fi identificat o reglementare insuficientă a controlului modului de respectare a fundamentării, declarării şi virării contribuţiilor trimestriale, ce reprezintă taxa pe clawback.
Întârzierea adoptării unor măsuri imediate pentru întărirea disciplinei economice şi financiare la entităţile care fundamentează şi virează taxa de clawback poate avea impact major asupra încasărilor la bugetul general consolidat afectând interesul public, se mai precizează în nota de fundamentare întocmită de Ministerul Sănătăţii şi cel al Finanţelor Publice.
"În scopul asigurării şi protejării interesului public, este necesară reglementarea măsurii ca Ministerul Finanţelor să fie abilitat cu efectuarea controlului modului de respectare a fundamentării declarării şi contribuţiei trimestriale (taxa de clawback)" se mai arată în motivele ce stau la baza prouneri de ordonanţă de urgenţă.
Iniţiatorii noului act normativ susţin că introducerea acestuia ar avea ca scop reducerea riscului fraudării bugetului general consolidat al statului şi că ordonanţa va avea ca o consecinţa obţinerea de venituri bugetare.
Cu toate acestea reglemntarea taxei de clawkback prevede în momentul de faţă ca deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, persoane juridice române, precum şi deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, să achite prin reprezentanţi lor legali contribuţiile trimestriale în baza datelor pe care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate le comunică firmelor obligate la plata acestor contribuţii.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă are în vedere şi verificarea exactităţii datelor şi a informaţiilor pe baza cărora se calculează taxa pentru activitatea minieră, redevenţa minieră şi redevenţa petrolieră.