Ministerul Sănătăţii organizează, în perioada 17 octombrie - 23 noiembrie, sesiunea de examen pentru obţinerea titlului de specialist pentru medicii şi farmaciştii care finalizează pregătirea pentru specialitate până la data de 31 decembrie, a anunţatâ miercuri Direcţia de Sănătate Publică, citată de Mediafax.
“La examen se pot prezenta medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi, inclusiv cadrele didactice şi de cercetare, confirmate în rezidenţiat, care la data de 31 decembrie 2018 încheie stagiul de pregătire, (...) medici care au încheiat stagiul de pregătire şi nu au susţinut acest examen sau nu l-au promovat în sesiunile anterioare, (...) pentru medici care au efectuat cu aprobarea Ministerului Sănătăţii pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi şi care, la data de 31 decembrie 2018, încheie stagiul de pregătire în noua specialitate”, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
Candidaţii vor putea susţine examenul numai în centrul universitar în care au efectuat minimum 75% din durata de pregătire în rezidenţiat.
“Examenul se va desfăşura într-o clinică acreditată pentru formarea în specialitatea respectivă, în prezenţa comisiei aprobate pentru această sesiune. Examenul are următoarele probe: Proba scrisă, cu zece subiecte formulate din tematica fiecărei specialităţi, cu durată de trei ore şi una sau două probe clinice şi proba practică, conform probelor prevăzute de tematicile fiecărei specialităţi. (...) Proba scrisă va consta dintr-un test de tip grilă cu 250 de întrebări cu răspunsuri multiple. Durata probei scrise este de 4 ore”, se mai arată în comunicat.
Candidatul va fi confirmat specialist dacă promovează cu minim nota şapte fiecare probă a examenului, obţinând în final media şapte.
Pentru specialitatea Anestezie şi terapie intensivă, prima probă de examen, cea scrisă, se va desfăşura sâmbătă, 15 septembrie, în centrul universitar Bucureşti.