Noul proiect al legii transplantului, realizat pe model spaniol, ar putea fi finalizat în două luni

Noul proiect al legii transplantului, realizat pe model spaniol, ar putea fi finalizat în două luni

Un nou proiect de lege a transplantului va fi elaborat pe model spaniol în cel mult două luni, de către un grup de lucru ce urmează să fie înfiinţat prin ordin în scurt timp, a declarat luni ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citată de Agerpres.

Declaraţiile sunt diferite de cele făcute de ministru în 8 iunie, când susţinea, într-un comunicat de presă, că Ministerul Sănătăţii lucra deja, la acel moment, la o nouă formă a Legii transplantului.

Luni, ministrul a menţionat că din grupul de lucru vor face parte specialişti, politicieni din tot spectrul politic, pacienţi, beneficiari de transplant şi donatori.

“Intenţionăm ca în maxim două luni de zile această lege să fie propusă. Nu vă ascund că ne-am orientat - sau cei care vom propune grupului de lucru soluţii - ne-am orientat spre legea spaniolă care nouă ni se pare foarte potrivită României, actualului context", a spus Pintea la o conferinţă de presă organizată de Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) cu ocazia Zilei Donatorului de organe.

Ministrul a prezentat şi o serie de date statistice privind transplantul în România.

Astfel, în 2014 au existat 138 de donatori reali în România, însă numărul s-a redus aproape continuu, ajungând la 115 în 2015, 123 în 2016 şi 65 în 2017, în timp ce doar 30 de donatori au fost înregistraţi de la începutul acestui an.

“Eu zic că e foarte puţin, pentru că, ştiţi, activitatea de transplant nu poate exista dacă nu există organe. Şi, indiferent la ce organizaţie am adera, dacă noi, aici, nu suntem conştienţi de acest lucru este inutil”, a menţionat Pintea.

Ministrul a admis “că o parte din vină” aparţine autorităţilor, care nu au susţinut suficient transplantul.

“Ar fi trebuit să avem mai demult o lege a transplantului, care să spună foarte clar ce trebuie să se întâmple, ar fi trebuit să stimulăm mai mult coordonatorii centrelor judeţene, pentru că am stimulat altceva, financiar vorbesc, şi asta este o problemă", a menţionat Pintea.

Ministrul a admis, de asemenea, că România nu este pregătită să fie parte a Eurotransplant şi are încontinuare doar un protocol cu organizaţia.

"Ca să putem intra în Eurotransplant (...) trebuie să îndeplinim nişte condiţii. Deci, eu cred că este mai important să respectăm un protocol pe care-l avem şi noi şi ei şi care nu este denunţat de nimeni şi să pregătim paşii de a accede cu adevărat în acea organizaţie, acea fundaţie, pentru că în acest moment nu suntem pregătiţi", a declarat Pintea.

Gheorghe Tache, preşedinte al Asociaţiei Transplantaţilor din România, a punctat faptul că asociaţia pe care o reprezintă îşi doreşte o nouă lege a transplantului care să fie funcţională, mai multe centre de transplant, eliminarea disfuncţionalităţilor pe "orizontală şi verticală" în această activitate şi mai multă informare a pacienţilor şi/sau aparţinătorilor.

Anul trecut, în mandatul fostului ministru Florian Bodog, Ministerul Sănătăţii a elaborat un alt proiect al legii transplantului.

Proiectul a fost puternic criticat de fostul ministru Vlad Voiculescu, deoarece documentul prevedea ca decizia privind beneficiarul unui organ prelevat să revină şefului echipei medicale care realizează transplantul.

viewscnt