La începutul acestui an, Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice (RNDVCSH) din România, esenţial pentru salvarea vieţilor persoanelor cu cancer de sânge, a depăşit pragul de 100.000 de donatori înscrişi. Acum, Registrul a anunţat o nouă realizarea, primind o certificare recunoscută la nivel internaţional din partea Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă (AMDM).
Astfel, RNDVCSH a obţinut certificarea Benchmark L2 de către Asociaţia Mondială a Donatorilor de Măduvă. "Este o distincţie importantă, recunoscută la nivel internaţional care dă o nouă forţă eforturilor Registrului pentru a salva vieţi şi a aduce speranţă pentru pacienţii cu boli grave de sânge", a transmis instituţia, într-un comunicat remis 360medical.ro.
AMDM a acordat certificarea după o evaluare riguroasă, care a confirmat că RNDVCSH îndeplineşte standardele de calitate internaţionale pentru Registrele de donatori neînrudiţi de celule stem hematopoietice (CSH).
RNDVCSH a ajuns la performanţa unei activităţi semnificative de cel puţin 6 donări de CSH pe an, în ultimii 3 ani, din care 2 sunt internaţionale, potrivit reprezentanţilor instituţiei.
„Această certificare internaţională acordată de Asociaţia Mondială a Donatorilor de Măduvă confirmă evoluţia notabilă înregistrată de Registrul din România. Este, totodată, o recunoaştere publică care ne onorează, dar în acelaşi timp, ne responsabilizează şi ne obligă să continuăm ce am început cu şi mai multă dăruire”, a declarat directorul general interimar al RNDVCSH, dr. Traian Laurian Arghişan, medic primar Sănătate Publică şi Management.
Sigla certificării Benchmark L2 care s-a ataşat celei a Registrului notifică orice autoritate sanitară internaţională că, prin serviciul asigurat, un pacient poate beneficia, în cel mai scurt timp posibil, de transplantul salvator de la un donator neînrudit compatibil genetic cu celule stem hematopoietice de o calitate superioară şi într-o cantitate suficientă. Totodată, se certifică faptul că RNDVCSH are activate toate măsurile pentru a proteja sănătatea şi siguranţa donatorilor săi.
Totodată, certificarea confirmă faptul că RNDVCSH are activate toate măsurile pentru a proteja sănătatea şi siguranţa donatorilor săi.
Asociaţia Mondială a Donatorilor de Măduvă numără peste 42 milioane donatori potenţiali provenind din 56 de ţări şi a facilitat transplantul de celule stem hematopoietice de la un donator neînrudit pentru peste 1 milion de pacienţi cu boli grave de sânge.
Anual, la nivel mondial, pentru peste 50.000 de pacienţi hemato-oncologici cu indicaţie de transplant se caută un donator neînrudit compatibil. Pentru aproape 50% dintre aceştia se găseşte un donator perfect compatibil în afara ţării lor.
În acest sistem internaţional, pentru identificarea donatorului genetic pereche cu un pacient, se efectuează, în medie, zilnic, 160 căutări. Cele 35 de registre care sunt deja acreditate, calificate sau certificate identifică aproape 68% din donatorii compatibili cu pacienţii în aşteptarea donatorului salvator.
AMDM realizează o standardizare la nivel global prin stabilirea unui program de acreditare a Registrelor.
Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice numără, în prezent, 101.440 donatori potenţiali, iar de la înfiinţare şi până în prezent aproape 500 de pacienţi români au fost transplantaţi cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiţi. Pentru 24 de pacienţi, donatorii compatibili genetic au provenit din România.
Graţie interconectării Registrului cu structurile similare internaţionale, 28 donatori români au fost compatibili şi au ajutat la salvarea unor pacienţi provenind din alte ţări, precum Bulgaria, Danemarca, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Slovacia şi SUA.