România a înregistrat şapte donatori de organe în ultima lună

România a înregistrat şapte donatori de organe în ultima lună

Organe de la şapte pacienţi au fost prelevate în ultima lună în România şi au salvat viaţa mai multor persoane din Cluj, Bucureşti, Târgu Mureş, Iaşi, Austria sau Olanda, a anunţat Agenţia Naţionale de Transplant, într-o postare pe Facebook.

Astfel, de la un copil din Oradea, rinichii au fost trasplantaţi la Cluj, ficatul şi corneea au ajuns la pacienţi din Bucureşti, plămânii - la Viena, iar inima - la Târgu Mureş.

De asemenea, au mai fost prelevate organe de la pacienţi din Piatra Neamţ, Oradea, Deva, Baia Mare şi de la doi pacienţi din Bucureşti.

Ministrul Sănătăţii a schimbat, la începutul lunii iulie, conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant, Alexandra Anca Mureşan fiind numită în funcţia de director executiv.

Anunţul vine pe fondul crizei de donatori de organe înregistrată în ultimii ani.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, care pregăteşte o nouă lege a transplantului, România se confruntă cu o scădere a numărului de donatori de organe.

Astfel, în 2014 au existat 138 de donatori reali în România, însă numărul s-a redus aproape continuu, ajungând la 115 în 2015, 123 în 2016 şi 65 în 2017. În prima jumătate a acestui an, circa 30 de donatori au fost înregistraţi în România.

viewscnt