Solidaritatea Sanitară cere Guvernului recunoaşterea orelor suplimentare ale medicilor şi asistenţilor ca stagiu de cotizare la pensie

Solidaritatea Sanitară cere Guvernului recunoaşterea orelor suplimentare ale medicilor şi asistenţilor ca stagiu de cotizare la pensie

Federaţia Solidaritatea Sanitară a solicitat joi Guvernului şi Parlamentului calcularea stagiului întreg de lucru al angajaţilor din sistemul sanitar în sistemul de pensie, inclusiv a orelor suplimentare, potrivit Mediafax. De această măsură ar beneficia peste 30.000 de medici şi asistente.

Potrivit federaţiei sindicale, prin această măsură s-ar introduce echitatea în sistemul de pensii.

"Prin această măsură calculul stagiului de cotizare trebuie să ia în considerare fiecare oră de lucru desfăşurată în baza unui Contract individual de muncă, indiferent dacă este la norma de bază sau la norma/normele prin cumul. În absenţa recunoaşterii acestui drept proiectul legii pensiilor este afectat de o eroare majoră”, se arată într-un comunicat de presă.

Solicitarea a fost transmisă Guvernului, în calitatea de iniţiator al proiectului privind noua lege a pensiilor, şi Parlamentului.

În cazul în care medicii efectuează gărzi, pe lângă norma de bază, atunci aceştia au un program de muncă echivalent cu încă o jumătate de normă pe lună.

“Un medic aflat într-o astfel de situaţie efectuează, pe lângă norma de bază, un număr mediu de ore de muncă (în baza unui CIM separat) echivalent cu încă o jumătate de normă pe lună/an. Dacă acest medic a început activitatea profesională la 25 de ani, la vârsta standard de pensionare, pe sistemul actual, are un stagiu efectiv de cotizare efectivă, calculat oră pe oră, echivalent cu 60 de ani de muncă (la aceştia adăugându-se cei 6 ani corespunzători facultăţii), faţă de un număr de 40 de ani de muncă pe care-i are un salariat cu un singur CIM”, menţionează federaţia.

De această măsură ar urma să beneficieze peste 10.000 de medici care efectuează gărzi şi aproape 20.000 de asistente medicale.

“Solicitarea nu vizează acordarea unui tratament preferenţial, ci o măsură firească de echitate faţă de salariaţii care îşi dedică cea mai mare parte a vieţii lor activităţilor profesionale, fără a beneficia de dreptul firesc la reducerea proporţională a vârstei de pensionare”, arată comunicatul de presă.

În forma actuală, proiectul legii pensiilor prevede asimilarea unor perioade pentru care nu s-a plătit indemnizaţie ca fiind stagii de cotizare, însă nu sunt incluse situaţiile în care salariaţii au o desfăşurat efectiv activitate şi au avut stagiu de cotizare, potrivit federaţiei.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” susţine că cetăţenii care lucrează în străinătate beneficiază de acest drept.

“De dreptul solicitat de noi beneficiază deja cetăţenii care lucrează în străinătate şi, simultan, îşi „cumpără vechimea” (stagiul de cotizare) în sistemul de pensii obligatorii din România”, menţionează comunicatul federaţiei.

viewscnt