Spitalul Panduri din Bucureşti ar putea fi modernizat şi extins în următorii trei ani, printr-o investiţie de 465 milioane lei (circa 100 milioane euro) a Primăriei Capitalei, după ce un proiect în acest sens a fost votat joi în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Proiectul, care stabileşte indicatorii tehnico-economici pentru investiţia de modernizare a spitalului, prevede „modernizarea şi extindere spaţii medicale, mansaradare şi supraetajare, inclusiv Compartiment de Primire Urgenţă-Spitalul Theodor Burghele”, relatează Mediafax.
Termenul de execuţie a lucrărilor este de trei ani.
Spitalul “Theodor Burghele”, cunoscut sub denumirea de „Spitalul Panduri”, este unul dintre cele mai cunoscute spitale de urologie din România.
Investiţia va fi suportată din bugetul primăriei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale din Bucureşti.