Autorităţile judeţene din Cluj au realizat încă un pas pentru realizarea celui mai mare spital de pediatrie din ţară, lansând licitaţia pentru lucrările de construcţie. Licitaţia a fost lansată după ce proiectarea noului spital monobloc, începută în 2021, a fost finalizată. Valoarea contractului este estimată la 1,03 miliarde lei (peste 200 milioane euro).
Este primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după 1989, de către o autoritate publică din România. Unitatea medicală va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi şi 30 de paturi la ATI.
Potrivit Consiliului Judeţean Cluj, spitalul va deveni o alternativă viabilă pentru pacienţii care, în prezent, se adresează altor unităţi de profil din România şi străinătate.
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii va fi edificat în cartierul clujean Borhanci şi va deservi circa 50.000 de copii pe an, din întreaga ţară.
"Unitatea cu profil regional, care va constitui şi un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari, va fi un centru de excelenţă clinică şi ştiinţifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg şi complex de servicii medicale destinate micilor pacienţi", a transmis Consiliul Judeţean Cluj.
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 23 august 2023, ora 15.00, companiile selectate urmând să fie invitate să depună ofertele tehnico-financiare. Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ.
Este al patrulea proiect important de spital nou la Cluj, după cel al spitalului regional Cluj, cu 849 de locuri (finanţat din fonduri europene), Centrul Regional de Boli Cerebro-Vasculare şi Neurochirurgie (tot din fonduri europene) şi Centrul Integrat de Transplant.