Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” din Bucureşti a inaugurat Centrul de Cercetare-Dezvoltare de Structuri Terapeutice Inovative (InnoTher). Noua structură de cercetare avansată va permite derularea unor programe şi proiecte axate pe cercetare fundamentală, aplicativă, dezvoltare şi inovare în domeniul biomedical, cu accent pe dezvoltarea unor sisteme terapeutice noi, personalizate.
InnoTher va oferi acces la tehnologie şi resurse pentru cadre didactice universitare, cercetători, studenţi, masteranzi, doctoranzi, post-doctoranzi şi rezidenţi şi va putea găzdui cercetători şi studenţi de la alte instituţii din ţară sau din străinătate, care au parteneriate sau proiecte de cercetare comune cu UMFCD, potrivit unui comunicat al universităţii.
Valoarea investiţiei în infrastructura de cercetare a InnoTher se ridică la peste 2,5 milioane de euro, incluzând tehnologie de vârf pentru sinteza de sisteme farmaceutice nanoparticulate, pentru evaluarea profilului biofarmaceutic al sistemelor terapeutice convenţionale şi moderne, precum şi o platformă integrativă bazată pe spectrometrie de masă de înaltă rezoluţie, unică în sud-estul Europei.
”Misiunea acestui centru de cercetare este de a dezvolta excelenţa sustenabilă în cercetare şi educaţie pentru că, pe lângă rolul de a derula activităţi de cercetare fundamentală şi aplicativă, de a implementa proiecte specifice de cercetare, de a promova utilizarea tehnologiei avansate, activitatea echipei InnoTher va contribui şi la creşterea calităţii educaţiei şi formării profesionale pentru dezvoltarea capitalului uman” a declarat rectorul UMF "Carol Davila", prof. univ. dr. Viorel Jinga.
„InnoTher este mai mult decât o investiţie strategică, este o garanţie a eforturilor noastre de susţinere a excelenţei CDI în domeniul Sănătate, precum şi a creşterii competitivităţii la nivel instituţional pentru atingerea statutului de lider regional european”, a completat rectorul universităţii.
Miza InnoTher va miza pe tehnologii-cheie din domenii precum ştiinţa biomaterialelor, nanotehnologia, chimia-fizică a medicamentului, biofarmacia, farmacocinetica, biologia moleculară şi spectrometria de masă.
"Centrul va funcţiona ca un catalizator pentru dezvoltarea instituţională şi va contribui la creşterea vizibilităţii globale a Universităţii noastre”, a afirmat directorul InnoTher, prof. univ. dr. Cristina-Elena Dinu-Pîrvu.
Despre Centrul de Cercetare pentru Structuri Terapeutice Inovative
Noul centru va avea trei piloni: nucleul de biomateriale şi nanotehnologii, nucleul de ştiinţe omice şi nucleul caracterizare fizico-chimică, biofarmaceutică şi farmacologică.
Prin aceste nuclee, InnoTher permite integrarea activităţilor CDI în fluxul necesar dezvoltării şi evaluării performanţelor in silico, in vitro şi in vivo ale unor sisteme farmaceutice noi încărcate cu compuşi bioactivi, dispozitive medicale sau suplimente alimentare.
Nucleul de Biomateriale şi Nanotehnologii este dotat cu tehnologie de vârf pentru sinteza de sisteme farmaceutice nanoparticulate (lipozomi, nanoparticule, nanofibre, nanotuburi, quantum dots), dispozitive medicale (patch-uri transdermice, aerogeluri, implanturi), materiale biomimetice şi hidrogeluri inteligente, permiţând obţinerea de sisteme farmaceutice moderne, funcţionalizate specific, controlul calităţii acestora, precum şi optimizarea lor prin instrumente bioinformatice asistate de algoritmi de integrare şi corelare, bazaţi pe utilizarea inteligenţei artificiale.
Nucleul de Caracterizare Fizico-chimică, Biofarmaceutică şi Farmacologică dispune de echipamente ce permit elucidarea profilului biofarmaceutic al oricărui tip de sistem terapeutic, modelarea şi înţelegerea interacţiunii medicament-individ. Pe baza acestor cunoştinţe, sistemele dezvoltate pot fi optimizate şi particularizate nevoilor individuale ale pacientului, dezideratul medicinei personalizate.
Nucleul de Ştiinţe Omice aplică şi dezvoltă abordări integrative bazate pe spectrometrie de masă de înaltă rezoluţie pentru descoperirea de noi markeri diagnostici, de progresie şi prognostici, screening complex de eşantioane biologice sau de mediu, precum şi monitorizarea terapeutică a medicamentelor.