Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca va organiza o nouă sesiune de admitere, la Cluj-Napoca şi Baia Mare, oraş unde deschide o extensie universitară, în care vor fi formaţi asistenţi medicali generalişti. Universitatea scoate la concurs locuri bugetate şi locuri cu taxă la programele de studiu Asistenţă medicală generală, Balneo-fiziokinetoterapie şi recuperare, Farmacie, Nutriţie şi dietetică şi un nou program de studiu - Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic.
Înscrierile se vor desfăşura online, până la data de 17 septembrie 2023, iar examenul scris de admitere va avea loc în data de 21 septembrie, la Cluj-Napoca şi Baia Mare.
“Ca în fiecare an, examenul de admitere se va desfăşura în varianta clasică, printr-o probă complexă de evaluare a cunoştinţelor candidaţilor. Ne bucură interesul crescut al tinerilor pentru profesiile din domeniul medicinei şi al farmaciei şi suntem nerăbdători să îi primim în mediul academic de excelenţă al universităţii noastre şi să le oferim o educaţie medicală de cea mai înaltă calitate.” a declarat rectorul UMF Cluj, prof. dr. Anca Dana Buzoianu, citată într-un comunicat al instituţiei.
La noua extensie universitară din Baia Mare vor fi formaţi asistenţi medicali generalişti licenţiaţi, durata studiilor fiind de 4 ani.
Pregătirea studenţilor va fi asigurată de cadrele didactice ale Facultăţii de Medicină din UMF Cluj, dar şi de cadre universitare asociate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş”.
O altă noutate este introducerea programului de studiu "Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic", cu durata studiilor de 3 ani, pentru care universitatea are disponibile 20 de locuri la buget şi 30 de locuri cu taxă.
La finalizarea studiilor, absolvenţii vor primi diploma de licenţă cu calificarea de „cosmetolog licenţiat”, care a fost validată de către Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC) din România.
Absolvenţii acestui program de studiu vor putea profesa în industria cosmetică, în domeniul fabricării şi controlului calităţii sau cel al asigurării calităţii produselor cosmetice, în distribuţia de produse cosmetice, management şi marketing cosmetic, în saloane de înfrumuseţare sau clinici de medicină estetică, dar şi în cercetarea ştiinţifică în domeniul cosmetic.