Unul dintre cele mai mari spitale private din România, deschis la Bucureşti. Ce servicii oferă noua unitate medicală

Unul dintre cele mai mari spitale private din România, deschis la Bucureşti. Ce servicii oferă noua unitate medicală

În iulie 2021, grupul suedez de servicii medicale private Medicover anunţa că investeşte 20 de milioane de euro în dezvoltarea unui spital nou multi-disciplinar în Bucureşti. Investiţia a implicat transformarea în spital a unei clădiri de birouri cu o suprafaţă de 15.000 metri pătraţi, amplasată pe Şoseaua Fabricii de Glucoză, în apropiere de autostrada Bucureşti-Ploieşti, precum şi de cele două clinici Medicover din zona Pipera. Pacienţii noului spital vor fi atât cei care beneficiază de abonamente la reţeaua Medicover sau îşi permit să plătească singuri pentru servicii medicale, cât şi pacienţi asiguraţi în sistemul de asigurări sociale de sănătate. 

Noul spital, denumit Medicover Hospital, a fost inaugurat oficial miercuri şi dispune de 200 de paturi, 7 săli de operaţie, o secţie modernă de Anestezie - Terapie Intensivă (ATI), un robot da Vinci, un centru de imagistică high-tech, un laborator de cateterism şi ambulatoriu integrat.

Primii pacienţi vor fi trataţi chiar de săptămâna aceasta, spitalul având deja circa 170 de angajaţi. În 2024, numărul de angajaţi va depăşi 400, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale.

"România a înregistrat un progres impresionant în ultimii ani. (...) Ne bucurăm că, odată cu deschiderea noului spital multi-disciplinar din Bucureşti, vom pune în beneficiul sănătăţii oamenilor cele mai noi echipamente şi tehnologii medicale", a declarat preşedintele consiliului de administraţie al Medicover AB, Fredrik Stenmo.

Noul spital va deservi o populaţie extinsă situată în zona metropolitană Bucureşti, dar şi din alte regiuni ale ţării.

"Deschiderea noului spital din Bucureşti este punctul culminant al multor luni de muncă cu adevărat extraordinară. Noul spital ne va spori şi mai mult capacitatea de a oferi îngrijire medicală la standarde occidentale şi un loc de muncă excelent pentru angajaţii noştri", a spus directorul general al Medicover România, dr. Florinela Cîrstina.

În cadrul spitalului funcţionează un ambulatoriu cu mai multe specialităţi medicale, precum cardiologie, dermatologie, gastroenterologie, medicină internă, neurologie, oncologie, pneumologie şi reumatologie.

De asemenea, 24 de cabinete sunt disponibile pentru consultaţii de specialitate, investigaţii şi mici intervenţii.

Spitalul este dotat şi cu un laborator operat de Synevo România, parte a Diviziei de Servicii de Diagnostic a grupului Medicover. Laboratorul are o capacitate de procesare de peste 1.500 de probe pe oră.

În urma deschiderii noului spital, Medicover ajunge la peste 700 de paturi disponibile în cele 5 spitale din România. Spitalul Medicover din zona Aviaţiei din Bucureşti va fi reconfigurat în maternitate.

MEDICOVER ÎN CIFRE

Prezent la evenimentul de deschidere a noii unităţi medicale, Fredrik Rågmark, director general al Medicover, a transmis câteva date despre investiţiile grupului, inclusiv în România.

Astfel, Medicover a investit, în 2022, 350 milioane euro pentru dezvoltare organică şi prin achiziţii. În România, grupul a investit circa 150 milioane euro în Divizia de Servicii de Sănătate şi în cea de Servicii de diagnostic în ultimii 5 ani.

Grupul Medicover dispune de aproximativ 1 milion de metri pătraţi de spaţii medicale, din care aproape 10% sunt în România. Spaţiul medical deţinut de Medicover în România a crescut cu 30% în ultimul an.

Medicover este prezentă în România din 1995, prin reţeaua medicală clinică Medicover şi laboratoarele şi centrele de recoltare Synevo. Furnizorul de servicii medicale este prezent în 14 judeţe printr-o reţea care cuprinde 5 spitale generaliste (în Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea şi Craiova), 41 de clinici, 25 de cabinete şi peste 250 de unităţi sanitare partenere.

viewscnt