Ministerul Sănătăţii a anunţat luni că Inspecţia Sanitară de Stat verifică situaţia de la Spitalul Municipal Urziceni, unde o femeie a născut pe stradă, în faţa unităţii. Spitalul este în subordinea autorităţilor locale din oraş. Ministerul a caracterizat situaţia ca fiind "un eveniment de o gravitate deosebită".
"Este inacceptabil că la Spitalul Municipal din Urziceni, aflat în subordinea Primăriei din oraş, s-a întâmplat un eveniment de o gravitate deosebită, deoarece o femeie gravidă nu a fost asistată şi supravegheată de personalul spitalului şi a născut în spaţiul exterior Compartimentului de Primiri Urgenţe", a transmis Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat.
UPDATE: 16:20 Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a cerut, într-o conferinţă de presă, demisia de onoare sau demiterea managerului Spitalului Municipal Urziceni, aflat în subordinea autorităţilor locale.
"O demisie de onoare sau o demitere a managerului acestei unităţi medicale, de către primarul din Urziceni, cred că este şi morală, şi potrivită", a spus prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
De asemenea, Inspecţia Sanitară de Stat a amendat managerul Spitalului Municipal din Urziceni, medicul de gardă şi asistenta care se aflau în tură atunci când s-a prezentat femeia în travaliu.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, în jurul orei 5, o femeie în vârstă de 24 de ani, gravidă, mamă a altor 2 copii, s-a prezentat la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Urziceni.
"Cu toate că în spital există o secţie de obstetrică ginecologie cu compartiment de neonatologie, spitalul nu a putut asigura gardă specializată, însă a existat un medic chirurg care trebuia să coordoneze acordarea asistenţei medicale. Invocând lipsa medicului de gardă specializat, personalul din CPU a contactat Serviciul de Urgenţă 112, care a trimis o maşină aflată în imediata apropiere", a precizat ministerul.
Din informaţiile disponibile, pacienta nu a fost consultată, supravegheată şi însoţită până la masina Ambulanţei, ceea ce a determinat declanşarea naşterii în spaţiul exterior al clădirii, unde a primit îngrijiri de la echipajul Ambulanţei.
"Precizăm faptul că în momentul de faţă, copilul şi mama sunt în stare bună şi sunt internati la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Inspecţia Sanitară de Stat s-a deplasat la faţa locului pentru control şi pentru aplicarea măsurilor necesare conform legislaţiei în vigoare", mai arată ministerul.
Luni după-amiază are loc o videoconferinţă a ministrului Sănătăţii cu toate Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) judeţene, scopul fiind de "a aduce din nou în atenţia autorităţilor locale care au în subordine spitale, responsabilitatea care le revine în asigurarea asistenţei medicale şi protejării sănătăţii cetăţenilor din comunităţile pe care le conduc".
Potrivit informaţiilor publicate de Marian Iordache, ambulanţier, o femeie a născut pe stradă, ajutată de echipajul de pe o ambulanţă, după ce spitalul din Urziceni ar fi refuzat internarea. Imagini cu femeia care a născut pe trotuar au fost publicate pe reţelele de socializare.
Poliţia anunţă că s-a autosesizat şi face cercetări pentru abuz în serviciu.