Ziua Internaţională a Medicinei de Familie. Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Este necesară o mai mare recunoaştere a importanţei medicilor de familie şi de o alocare corespunzătoare a resurselor

Ziua Internaţională a Medicinei de Familie. Prof. univ. dr. Cătălina Poiană: Este necesară o mai mare recunoaştere a importanţei medicilor de familie şi de o alocare corespunzătoare a resurselor

Ziua Internaţională a Medicului de Familie este marcată în fiecare an în 19 mai, dată care a fost stabilită de Organizaţia Mondială a Medicilor de Familie în anul 2010. Cu această ocazie, preşedintele Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, a atras atenţia că este necesară o mai mare recunoaştere a importanţei medicilor de familie în cadrul sistemului de sănătate, prin politici publice, dar şi de o alocare corespunzătoare a resurselor.

"Medicina de familie nu trebuie percepută doar ca o specialitate încărcată birocratic, în care medicul de familie este, de multe ori, doar un 'dispecer' al sistemului de sănătate. Medicul de familie este un pilon important al domeniului sănătăţii, iar buna funcţionare a acestui sistem depinde de rolul şi de modul în care responsabilizăm, legiferăm, întărim şi remunerăm corect medicina de familie", a afirmat prof. Cătălina Poiană.

"Este necesară o mai mare recunoaştere a importanţei medicilor de familie în cadrul sistemului de sănătate ce trebuie realizată prin politici publice, precum şi o alocare corespunzătoare a resurselor, dar şi implementarea unor soluţii astfel încât să avem, uniformizat, pentru toate familiile din ţară, medici de familie", a completat medicul.

La începutul acestui an, reprezentanţii medicilor de familie au transmis un semnal de alarmă legat de viitorul medicinei de familie în România, pe fondul subfinanţării cronice a sectorului.

Astfel, circa 4.000 de medici de familie din ţara noastră profesează în alte ţări, iar tinerii medici nu sunt interesaţi să aleagă această profesie. La ultimul concurs de rezidenţiat, 15% din locurile disponibile la specialitatea medicină de familie au rămas neocupate.

În România, mulţi medici de familie se confruntă cu probleme majore legate de spaţiile în care profesează, iar finanţarea scăzută a medicinei primare limitează posibilitatea investiţiei în cabinete.

În acest fel, numărul de medici de familie scade de la an la an. Datele oficiale arată că numărul de cabinete medicale de familie a scăzut constant în ultimii ani, de la 11.397 în 2015 până la 11.055 în 2017, 10.944 în 2018, 10.866 în 2019, 10.652 în 2020 şi 10.470 în 2021.

Tendinţa are loc în condiţiile în care medicii de familie au un rol esenţial în sectorul de Sănătate.

"Un alt aspect important al medicinei de familie este relaţia de încredere pe care medicii o dezvoltă cu pacienţii lor. Prin cunoaşterea detaliată a istoricului medical al fiecărui pacient şi a contextului familial, medicii de familie pot oferi îngrijire personalizată şi continuă", a menţionat prof. Cătălina Poiană.

"Această relaţie de lungă durată şi înţelegerea profundă a nevoilor pacientului contribuie la creşterea calităţii asistenţei medicale şi la îmbunătăţirea rezultatelor clinice. Deci, da, avem nevoie de medicina de familie, avem nevoie de interes pentru ocuparea locurilor la rezidenţiat în medicina de familie", a mai spus preşedintele CMMB.

viewscnt