Un medicament experimental poate întârzia sau preveni intervenţia chirurgicală a valvei cardiace, potrivit primelor teste

Un medicament experimental poate întârzia sau preveni intervenţia chirurgicală a valvei cardiace, potrivit primelor teste

Un medicament experimental a frânat semnificativ progresia stenozei valvei aortice, o problemă cardiacă frecventă, în cadrul studiilor clinice, putând preveni necesitatea unei intervenţii chirurgicale, au raportat cercetătorii.

Stenoza valvei aortice, o îngustare cauzată de depunerile de calciu care forţează inima să lucreze mai mult pentru a transporta sângele în organism, poate fi monitorizată în prezent doar până când afecţiunea devine suficient de gravă pentru a justifica o intervenţie chirurgicală de înlocuire a valvei.

Medicamentul ataciguat, dezvoltat de grupul farmaceutic francez Sanofi, a fost testat în studii de etapă iniţială şi intermediară la pacienţi cu stenoză moderată a valvei aortice.

Cel mai recent studiu cu 23 de pacienţi a arătat o reducere cu aproape 70% a progresiei calcifierii valvei aortice la şase luni, comparativ cu placebo. 

Pacienţii care au primit medicamentul experimental au avut, de asemenea, tendinţa de a menţine o funcţie mai bună a muşchiului cardiac, au raportat cercetătorii în revista Circulation.

„Această cercetare reprezintă un progres semnificativ în tratamentul stenozei valvei aortice”, a declarat liderul studiului, dr. Jordan Miller, de la Clinica Mayo din Statele Unite.

Medicul a precizat că mdicamentul are potenţialul de a întârzia substanţial sau chiar de a preveni necesitatea unei intervenţii chirurgicale de înlocuire a valvei, îmbunătăţind semnificativ viaţa a milioane de oameni.

Pacienţii care necesită înlocuirea valvei înainte de vârsta de 55 de ani sunt foarte susceptibili de a avea nevoie de operaţii suplimentare de înlocuire a valvei pe parcursul vieţii din cauza recalcificării valvei implantate, a explicat dr. Miller.

Prin încetinirea progresiei bolii în valva aortică nativă a pacientului, medicamentul oferă potenţialul unei proceduri unice în viaţă, deoarece valvele implantate la persoanele în vârstă sunt mai puţin susceptibile de a se calcifica, a mai precizat medicul.

Grupul farmaceutic plănuieşte un studiu mai amplu în stadiul final al testării medicamentului, care ar putea fi utilizat pentru a obţine aprobarea autorităţilor de reglementare în domeniul sănătăţii.

viewscnt