Studii bazate pe imagistică cerebrală oferă cercetătorilor o înţelegere mai profundă a cauzei incontinenţei urinare care apare după un accident vascular cerebral (AVC), ceea ce ar putea duce la terapii pentru restabilirea controlului vezicii urinare la aceşti pacienţi, potrivit unui raport publicat recent.
Incontinenţa urinară afectează până la 79% dintre pacienţi după un AVC şi persistă la aproape 40% dintre supravieţuitori după un an, potrivit unui studiu publicat pe 10 aprilie în revista Stroke.
O echipă de cercetători a identificat, cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică funcţională (RMNf), modul în care un AVC afectează reţelele neuronale responsabile de controlul vezicii urinare. Studiul deschide noi direcţii pentru intervenţii terapeutice care ar putea îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii pacienţilor afectaţi de incontinenţă urinară post-AVC, o complicaţie debilitantă frecventă.
În timp ce un RMN este folosit pentru a evalua forma, dimensiunea şi integritatea ţesuturilor (ex. creier, măduvă, oase, articulaţii, organe interne), măsurând modificările câmpului magnetic şi ale undelor radio pentru a obţine imagini statice, de înaltă rezoluţie, ale structurilor anatomice, imagistica RMNf evaluează activitatea cerebrală în timp real, identificând regiunile active ale creierului în funcţie de activitatea neuronală, măsurând schimbările în oxigenarea sângelui, ca marker indirect al activităţii neuronale. Cu cât o regiune cerebrală este mai activă, cu atât consumă mai mult oxigen → sângele oxigenat este redirecţionat → detectat prin RMNf.
„Reglarea funcţiei vezicii urinare depinde esenţial de integritatea reţelelor cerebrale, care permit recunoaşterea senzaţiei de umplere a vezicii şi controlul voluntar al momentului micţiunii (urinării)”, a declarat joi, coordonatorul studiului, dr. Evgeniy Kreydin de la facultatea de medicină Keck, din cadrul universităţii Southern California (USC), într-un comunicat.
Supravieţuitorii unui AVC se confruntă frecvent cu dificultăţi în inhibarea contracţiilor involuntare ale vezicii urinare şi pot ajunge să piardă complet percepţia şi conştientizarea activităţii vezicale. Întrucât un AVC afectează creierul, perturbând căile nervoase normale care controlează vezica, aceştia ajung să nu mai perceapă nevoia de a urina din cauza pierderii semnalelor senzoriale, a explicat cercetătorul.
Echipa sa a recrutat pacienţi care au suferit un AVC şi prezentau incontinenţă urinară, precum şi voluntari sănătoşi, şi a realizat examinări RMN ale funcţiilor cerebrale ale acestora în timpul umplerii şi golirii repetate a vezicii urinare.
Când participanţii decideau în mod conştient momentul în care să îşi golească vezica, atât indivizii sănătoşi cât şi supravieţuitorii unui AVC prezentau o activare semnificativă în regiunile cerebrale asociate cu procesarea integrată a informaţiilor senzoriale şi motorii şi luarea deciziilor executive.
În contrast, în timpul golirii involuntare a vezicii urinare la supravieţuitorii unui AVC, cercetătorii au observat o activare corticală minimă, sugerând o incapacitate de a angaja reţelele cerebrale esenţiale pentru controlul urinar.
În dreapta se află o imagine a unui creier sănătos, cu conexiuni neuronale corticale intacte între cortex şi măduva spinării, cu zone cerebrale active în timpul evacuării voluntare a vezicii urinare. În stânga se află creierul unui pacient cu AVC cu conexiuni deteriorate şi zone cerebrale hipoactive. Credit: Imagine/USC Stevens INI, 10 aprilie 2025
Atât la indivizii sănătoşi, cât şi la supravieţuitorii unui AVC, umplerea vezicii înainte de o urinare voluntară a activat un ansamblu de regiuni cerebrale cunoscut sub denumirea de reţeaua de salienţă, care lucrează împreună pentru a evalua importanţa stimulilor interni sau externi şi pentru a coordona răspunsul creierului la aceştia. Totuşi, în cazul umplerii vezicale care a precedat un episod de urinare involuntară, această reţea a rămas inactivă la pacienţii cu incontinenţă post-AVC. Aceste constatări sugerează că incapacitatea de a activa reţeaua de salienţă ar putea reprezenta un mecanism central în incontinenţa urinară apărută după un AVC.
Descoperirea deschide noi perspective pentru intervenţii terapeutice potenţiale, au indicat cercetătorii. Acestea ar putea include tehnici non-invazive de stimulare cerebrală, cum ar fi stimularea magnetică transcraniană (o tehnică non-invazivă de neurostimulare utilizată pentru a modula activitatea neuronală în anumite regiuni ale creierului, folosind impulsuri magnetice ţintite), stimularea creierului cu ajutorul unui curent electric slab, pentru a activa zonele implicate în controlul vezicii urinare, sau dezvoltarea unor medicamente care să intensifice funcţionarea acestor regiuni cheie ale creierului responsabile de controlul micţiunii.
Totodată, deşi acest studiu marchează un avans important în elucidarea mecanismelor incontinenţei urinare post-AVC, autorii subliniază necesitatea aprofundării cercetărilor în acest domeniu. Investigaţiile viitoare ar putea examina influenţa diferitelor tipuri de AVC asupra reglării funcţiei vezicii urinare şi potenţialul intervenţiilor timpurii, direcţionate către reţeaua cerebrală implicată în detectarea şi prioritizarea stimulilor relevanţi, pentru a preveni instalarea incontinenţei cronice.
