O nouă formă avansată de tratament pentru unul dintre cele mai mortale tipuri de cancer la nivel mondial, cancerul pancreatic, ar putea fi în curs de dezvoltare, arată cercetările efectuate de Universitatea din Copenhaga şi Rigshospitalet. Aceasta are potenţialul de a creşte ratele de supravieţuire şi calitatea vieţii pentru pacienţi.
Cancerul pancreatic este unul dintre cele mai mortale tipuri de cancer. Doar 12% dintre bărbaţii diagnosticaţi cu cancer pancreatic sunt în viaţă la cinci ani după diagnostic; în cazul femeilor, procentul este de 14%.
În cazul cancerului pancreatic, simptomele sunt neclare şi apar adesea târziu în evoluţia sa. Odată ce cancerul s-a răspândit este dificil de tratat, deoarece nu poate fi îndepărtat complet prin intervenţie chirurgicală.
Acum, cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga şi Rigshospitalet au făcut progrese semnificative în dezvoltarea unui tratament pentru cancerul pancreatic, explică Lars Henning Engelholm, coautor al unui nou studiu publicat pe 17 ianuarie în revista Science Advances. Studiul se bazează pe conjugate anticorp-medicament (CAM/ADC în engl), utilizate pentru tratarea şi altor tipuri de cancer.
„Am reuşit anterior să dezvoltăm un aşa-numit CAM pentru tratarea sarcomului şi să obţinem aprobarea autorităţii americane de reglementare, FDA, pentru studiile clinice, care vor începe în curând. În noul studiu, am folosit aceeaşi tehnică pentru a încerca să dezvoltăm un nou tratament pentru cancerul pancreatic, care, din păcate, este atât comun, dar şi extrem de mortal”, a declarat într-un comunicat liderul de grup Lars Henning Engelholm, de la Laboratorul Finsen din cadrul Rigshospitalet şi de la Centrul de Cercetare şi Inovare Biotech din cadrul Universităţii din Copenhaga.
În ultimii 20 de ani nu s-a înregistrat practic niciun progres în tratamentul cancerului pancreatic, dar noul studiul a furnizat rezultate promiţătoare cu un nou tip de medicament care poate combate cancerul pe mai multe fronturi, spun cercetătorii din spatele noului studiu.
Potrivit acestuia, noul studiu arată rezultate promiţătoare cu un nou tip de medicament care poate combate cancerul pe mai multe fronturi. Tratamentul ucide direct celulele canceroase şi celulele de suport pe care cancerul le foloseşte pentru a se dezvolta şi a se proteja.
„Ţintind celulele de sprijin, tratamentul eliberează, de asemenea, toxine care pot ucide celulele canceroase vecine. În plus, distrugerea celulelor de susţinere slăbeşte structura tumorii, făcând mai uşoară atacarea şi eliminarea acesteia de către sistemul imunitar al organismului”, a explicat cercetătorul.
CAM este format din trei componente principale: un anticorp, un ligand chimic care leagă anticorpul de medicament şi un medicament chimioterapeutic puternic. Odată ce CAM a localizat şi a intrat în celula canceroasă, liantul se descompune, activând chimioterapia şi ucigând celula canceroasă din interior. Această strategie a calului troian oferă un tratament ţintit fără a afecta celulele sănătoase.
Noi speranţe pentru pacienţi
Deoarece tratamentul CAM este extrem de precis şi provoacă daune minime celulelor sănătoase, acesta este un candidat potenţial pentru tratamentul cancerelor mai dificile.
„CAM-ul nostru se distinge de tratamentele existente prin faptul că este ţintit şi extrem de precis. Cu această tehnică - eliberarea chimioterapiei în interiorul celulelor canceroase - am putea observa o reducere semnificativă a efectelor secundare în comparaţie cu formele de tratament tradiţionale”, explică Engelholm.
Cercetătorii şi-au propus să dezvolte un tratament de care să poată beneficia viitorii pacienţi. Prin urmare, ei s-au asigurat că tratamentul poate fi testat pe oameni în cadrul unor studii clinice.
„Ca parte a procesului, am umanizat anticorpul din CAM, ceea ce înseamnă că i-am modificat structura pentru a semăna cu anticorpii care apar în mod natural în corpul uman. Această ajustare asigură faptul că sistemul imunitar al organismului nu recunoaşte anticorpul ca fiind străin şi nu îl atacă. Umanizarea este un pas esenţial pentru ca tratamentul să fie atât sigur, cât şi eficient pentru pacienţi şi reprezintă o etapă-cheie pe calea către studiile clinice”, spune Engelholm.
Cercetătorii lucrează acum pentru a dezvolta în continuare medicamentul şi a-l pregăti pentru testarea clinică pe pacienţi cu cancer pancreatic.
„Cancerul pancreatic este foarte dificil de tratat şi se numără printre cele mai letale tipuri de cancer. În prezent, niciun CAM nu a fost aprobat pentru acest tip de cancer”, spune Engelholm.
„Misiunea noastră este de a dezvolta în continuare acest tratament până la un punct în care să poată atrage finanţare din partea companiilor farmaceutice sau biotehnologice sau să constituie baza unei companii spinout care să poată face următorii paşi critici către studiile clinice pe oameni în următorii trei până la cinci ani”, a mai precizat el.
Pe termen lung, de acest tratament extrem de precis şi eficient ar putea beneficia şi pacienţii care suferă de alte tipuri de cancer.
Cercetătorii explorează deja potenţialul CAM şi pentru alte tipuri de cancer, de exemplu, cancerul de sân triplu negativ şi cancerul de colon, pentru care există o nevoie stringentă de opţiuni de tratament mai bune.
Cercetătorii speră că noul CAM va deschide calea pentru un tratament nou, eficient, care poate face diferenţa pentru pacienţii care suferă de unele dintre cele mai mortale tipuri de cancer.
„În ultimii 20 de ani nu s-a înregistrat practic niciun progres în tratamentul cancerului pancreatic, dar studiul nostru arată rezultate promiţătoare cu un nou tip de medicament care poate combate cancerul pe mai multe fronturi”, spune cercetătorul din spatele noului studiu.
Credit foto: Sascha Kael, Universitatea din Copenhaga, ianuarie 2025