Dr. Florina Rad, medic psihiatru de copii: Pandemia evidențiază nevoia de psihiatrie pediatrică

Dr. Florina Rad, medic psihiatru de copii: Pandemia evidențiază nevoia de psihiatrie pediatrică
octombrie 27 09:00 2021
Articol scris de:
Timp citire articol: 3 minut(e)

Aproximativ 1,5 milioane de copii prezintă risc de anxietate și depresie, ale căror cauze pot fi decesul ori spitalizarea unor membri ai familiei din cauza COVID-19 sau chiar carantina și izolarea socială. Dr. Florina Rad, Medic primar psihiatrie pediatrică la Clinica de Psihiatrie Pediatrică de la Spitalul Clinic de Psihiatrie ,,Prof. Dr. Al. Obregia”, a declarat la dezbaterea ,,Mental Health360” ,,pandemia a dus la o creștere a ponderii pacienților copii și adolescenți care se adresează serviciilor de psihiatrie pediatrică pentru diverse tulburări emoționale din sfera anixetății și depresiei”.

Consecințele primului an de pandemie, foarte  dificil pentru copii și adolescenți, se observă acum susțin specialiștii în sănătate mintală, care spun că adolescenții sunt extrem de afectați de faptul că nu au mai interacționat social.

,,Învățământul în sistem online a redus foarte mult interacțiunea socială care este foarte importantă la această vârstă adolescenței pentru că acum se formează relațiile. Adolescentul se orientează la această vârstă în afara familiei, reperele lui vin din afara familiei și atunci dintr-odată izolarea a dus la apariția acestor tulburări emoționale”, a punctat dr. Florina Rad.

Potrivit medicului psihiatru de copii, toate țările raportează o creștere a prevalenței tulburărilor emoționale la această categorie de vârstă, iar România nu fac excepție.

,,În cadrul spitalului, de exemplu comparând numărul de internări pentru episoade depresive severe în primele șase luni ale anului 2019 cu primele șase luni ale anului 2021, am observat o creștere cu 5% a acestui diagnostic. Pandemia a scos în evidență dificultățile de-a accesa serviciile de sănătate mintală pentru copii și adolescenți pentru că în țara noastră psihiatria pediatrică se află printre specialitățile cu cei mai puțini medici”, a semnalat medicul de la Clinica de Psihiatrie Pediatrică de la Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof. Dr. Al. Obregia.

Specialista a precizat că în România sunt în jur de 250 medici specialiști în psihiatrie pediatrică, majoritatea fiind concentrați în marile centre universitare astfel încât există județe fără medic psihiatru de copii.

,,Mă gândesc cât de dificil este nu doar să îl identifici și să stabilești un diagnostic unui pacient, dar și cât de dificil e să acceseze persoana respectivă serviciile conexe actului medical precum serviciile de psihoterapie esențiale în abordarea terapeutică a unui copil sau adolescent cu tulburări de sănătate mintală”, a atras atenția medicul.

Lipsa serviciilor la nivel național duce la o supraaglomerare a marilor orașe, așa cum se întâmplă și în București la Clinica de Psihiatrie Pediatrică de la Spitalul ,,Prof. Dr. Al. Obregia”. Pandemia scoate în evidență nevoia de dezvoltare a acestei specialități în țară și de astfel de servicii de psihiatrie pediatrică.

,,Lipsa serviciilor împreună cu stigmatizarea duc de foarte multe ori la întârziereaa diagnosticului și ca urmare la o recuperare mult mai dificilă sau de mai lungă durată și la dificultăți de încadrare școlară, de funcționare socială, nu doar în perioada copilăriei ci și în viața de adult”, a afirmat dr. Florina Rad.

Medicii psihiatri spun că este important să se identifice precoce copiii cu tulburări emoționale, cu tulburări de dezvoltare  respectiv copiii cu tulburare de spectru autist.

Urmăriți și Mental Health360: Dr. Laura Popovici, despre nevoia de medici psihiatri în centrele oncologice din România

[VIDEO] Dr. Adela Cojan, CNAS: În jur de 190.000 consultații sau ședințe de consiliere psihologică decontate într-un an de pandemie

Dr. Alexandru Aricescu, despre stigma pacienților psihiatrici: Respinși de la donarea de sânge pentru un episod depresiv

 

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu