Ministerul Sănătății extinde pachetul minimal de servicii pentru persoanele fără asigurare de sănătate

Ministerul Sănătății extinde pachetul minimal de servicii pentru persoanele fără asigurare de sănătate
aprilie 22 12:51 2024
Articol scris de:
Timp citire articol: 2 minut(e)

Ultimele estimări guvernamentale arată că circa 2 milioane de români nu au asigurare de sănătate, unul dintre cele mai mari procente din Uniunea Europeană. Potrivit legislației, persoanele fără asigurare de sănătate au acces la un pachet minimal de servicii, însă nu beneficiază de restul serviciilor decontate pentru asigurați. Un proiect de reglementare elaborat de Ministerul Sănătății prevede extinderea pachetului minimal de servicii, prin includerea medicamentelor contraceptive hormonale.

“Persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, prevăzut de prezenta lege, prescrierea şi eliberarea medicamentelor contraceptive hormonale, precum şi de alocația de hrană astfel cum a fost stabilită. Modalitatea de decontare a serviciilor medicale pentru aceste persoane se aplică şi alocației de hrană”, se arată într-un proiect de ordonanță de urgență a guvernului (OUG) elaborat de Ministerul Sănătății.

Proiectul modifică și completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

În prezent, pachetul minimal include servicii de planificare familială în cadrul asistenței medicale primare, care pot fi acordate persoanelor neasigurate.

Aceste servicii includ consilierea femeii privind planificarea familială, inclusiv evaluarea și indicarea unei metode contraceptive la persoanele fără risc, dar nu conțin acordarea unei prescripții pentru a beneficia de medicamente contraceptive hormonale.

Noua reglementare a fost propusă de Comisia de obstetrică – ginecologie și Comisia de endocrinologie din cadrul Ministerului Sănătății și prevede includerea medicamentelor contraceptive hormonale în Lista medicamentelor care de care beneficiază asigurații cu și fără contribuție personală, astfel încât să poată fi prescrise si eliberate unor segmente populaționale extinse.

Sumele necesare pentru asigurarea acestor medicamente vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin transfer de la bugetul Ministerului Sănătății către bugetul FNUASS.

Recent, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Valeria Herdea, a declarat că pacienții neasigurați cu cancer vor beneficia, de la 1 iulie, de servicii gratuite de prevenție, diagnostic și tratament la fel ca persoanele asigurate.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu