Va fi lansat cel mai mare studiu din lume pentru diagnosticarea cancerului de sân cu ajutorul AI. Ar putea duce la diagnosticarea mai rapidă a bolii

Va fi lansat cel mai mare studiu din lume pentru diagnosticarea cancerului de sân cu ajutorul AI. Ar putea duce la diagnosticarea mai rapidă a bolii

Sistemul naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie lansează cel mai mare studiu din lume privind inteligenţa artificială (AI) pentru detectarea cancerului de sân, care ar putea duce la diagnosticarea mai rapidă a bolii. Aproape 700.000 de femei din întreaga ţară vor lua parte la studiu care va testa modul în care instrumentele de AI pot fi utilizate pentru a depista mai devreme cazurile de cancer de sân.

AI va fi utilizată pentru a analiza două treimi din cel puţin 700.000 de mamografii efectuate în Anglia în următorii câţiva ani pentru a stabili dacă poate detecta cancerul de sân pe mamografii la fel de bine ca un radiolog.

Dacă se dovedeşte a fi un succes, spitalele din Marea Britanie ar putea să nu mai fie nevoite să folosească doi radiologi pentru a analiza fiecare mamografie în vederea depistării semnelor de cancer de sân, prin sistemul „a doua citre” conceput pentru a se asigura că semnele cancerului nu sunt omise.

În schimb, s-ar putea dovedi eficacitatea ca un singur radiolog să interpreteze imaginea mamografiilor, iar AI să ofere o a doua opinie. Dacă acest lucru se va întâmpla, mulţi medici specialişti ar putea să se ocupe de alte activităţi şi pacienţii ar trebui să aştepte mai puţin pentru a afla rezultatul testelor de diagnosticare, cum ar fi radiografiile şi RMN-urile.

Departamentul de Sănătate şi Asistenţă Socială (DHSC) a dezvăluit marţi, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului, lansarea studiului, alături de confirmarea elaborării unui nou plan dedicat cancerului pentru a îmbunătăţi diagnosticarea şi tratamentul.

Un studiu anterior de mai mică amploare privind AI şi cancerul de sân în Suedia în 2023, care a implicat aproximativ 80.000 de femei, a constatat că utilizarea AI este sigură, poate reduce volumul de muncă al radiologilor cu aproximativ jumătate şi nu duce la o creştere a „falselor pozitive” - detecţii eronate ale simptomelor bolii. De asemenea, un alt studiu, realizat în Germania, a constatat că mai multe cazuri de cancer de sân sunt identificate atunci când se utilizează AI pentru screening, în primul test real al acestei abordări.

În cadrul noului studiu, cinci tipuri diferite de inteligenţă artificială vor citi aproximativ 462.000 din cele 700.000 de mamografii efectuate femeilor britanice în 30 de centre de screening pentru cancerul de sân, începând cu sfârşitul acestui an. Celelalte 238.000 de mamografii vor fi citite în mod obişnuit de doi radiologi, iar cele două seturi de rezultate vor fi comparate.

„Acest studiu de referinţă ar putea duce la un pas înainte semnificativ în depistarea precoce a cancerului de sân, oferind femeilor diagnostice mai rapide şi mai precise atunci când este cel mai important”, a declarat într-un comunicat al NHS prof. Lucy Chappell, consilier ştiinţific principal al DHSC şi director executiv al Centrului de cercetare a cancerului din cadrul NIH, care finanţează studiul de peste 11 milioane de euro.

„Mai multe cazuri de cancer sunt diagnosticate în fiecare an, iar inovaţii precum aceasta ar putea contribui la reducerea presiunii asupra personalului NHS şi la reducerea listelor de aşteptare. Avem nevoie de mai multe cercetări pentru a înţelege cum AI ar putea ajuta la depistarea cancerului, aşa că este fantastic să vedem că guvernul britanic finanţează acest studiu”, a declarat la rândul ei Samantha Harrison, şeful departamentului strategic de la Cercetarea cancerului UK.

Potrivit specialiştilor, AI are un „potenţial imens” pentru a ajuta medicii să gestioneze cererea în creştere pentru testele de diagnostic, îngrijirea cancerului.

„Cu toate acestea, în timp ce inteligenţa artificială este foarte promiţătoare, prezintă şi riscuri majore”, a adăugat prof Katharine Halliday, preşedintele Colegiului Regal al Radiologilor, recunoscând preocupările legate de faptul că algoritmii inteligenţei artificiale ar trebui să fie proiectaţi cu mare atenţie, astfel încât să producă rezultate la fel de fiabile pentru diferite grupuri de femei, indiferent de originea lor etnică.

De asemenea, ea şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că, în timp ce studiul nu trebuie să producă rezultate decât peste câţiva ani, se preconizează că deficitul de consultanţi din NHS va ajunge la 40 % până în 2028.

Ministrul britanic al Sănătăţii, Wes Streeting,a declarat că va publica un plan naţional detaliat privind cancerul, menit să „accelereze potenţialul Marii Britanii ca lider mondial în salvarea de vieţi de la această boală mortală”.

 

viewscnt