[VIDEO] Inovaţiile în diabet – controlul pacienţilor dincolo de boală

În ianuarie 1922 un tânăr de 14 ani cu diabet de tip 1 făcea prima injecţie de insulină. A trecut un secol de la uimitoarea descoperire a insulinei şi apoi a insulinoterapiei. Cum au evoluat tratamentele în diabet, ce impact are inovaţia din medicină asupra vieţii persoanelor cu această boală, care este accesul românilor cu diabet la ultimele terapii, aflaţi de la  celebrul diabetolog român, prof. univ. dr. Nicolae Hâncu, membru de Onoare al Academiei Române, Membru titular al Academiei de Ştiinte Medicale din România şi Preşedintele de Onoare al Federatiei Române de Diabet, Nutritie şi Boli Metabolice.

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la descoperirea insulinei, iar savantul român Nicolae Paulescu a avut o contribuţie excepţională la această descoperire. ,,O descoperire care fără îndoială este una dintre cele mai mari din istoria nu doar a medicinei, ci din istoria umanităţii. Datorită acestei metode excepţionale milioane de vieţi au fost salvate”, a precizat prof. dr. Nicolae Hâncu.

Persoanele cu diabet în urmă cu un secol aveau o speranţă de viaţă extrem de redusă, doar de câteva luni. ,,În vara anului 1967, când eu am început activitatea în clinica de diabet de la Universitatea din Cluj, dispuneam de o singură formă de insulină: insulina rapidă”, a povestit Preşedintele de Onoare al Federatiei Române de Diabet, Nutritie şi Boli Metabolice.

Aceasta acţiona imediat, pentru o perioadă de 3-4 ore şi se administra de 3-4 ori pe zi. La scurtă vreme după aceea au apărut şi variantele de insulină care aveau acţiune lentă, acţionau mai mult de 12 ore. În perioada în care s-a descoperit insulina, principala cauză de mortalitate în diabet zaharat era acidoza diabetică

,,După câţiva ani s-a observat că această cauză de mortalitate a scăzut foarte mult, în schimb a apărut o altă cauză de mortalitate, şi anume complicaţiile diabetului zaharat, din care complicaţiile cardiovasculare sunt pe prim plan. Aceasta este situaţia şi-acum. Mortalitatea în diabetul zaharat, atât de tip I cât şi de tip II, este produsă în marea majoritate a cazurilor, 70-80%, datorită complicaţiilor cardiovasculare şi renale”, a spus prof. dr. Nicolae Hâncu, atrăgând atenţia că pacienţii care nu îşi tratează corect diabetul mulţi ani nu fac decât să îşi complice viaţa prin apariţia acestor complicaţii. În schimb, atâta timp cât nu are complicaţii, persoana cu diabet poate să trăiască absolut normal, ca o altă persoană fără diabet.

Practic, diabeticul este sănătos condiţionat de tratament, de un diagnostic corect, de un stil de viaţă aplicat corespunzător şi adaptat, de procesul de educaţie, de informare permanentă despre boală şi de monitorizare. Reputatul diabetolog a amintit că în anul 1967 controlul glicemic se făcea prin examen de urină, prin glicozurie, iar în momentul de faţă au apărut senzori la purtătorul persoanei cu diabet, care se montează pe braţ şi care arată în fiecare minut care este valoarea glicemiei.

Au apărut forme noi de insulină- la început insulinele erau de natură animală, după care au apărut analogii de insulină, care potrivi prof. dr. Nicolae Hâncu ,,acţionează atâta cât dorim şi acoperă mult mai bine necesarul evoluţiei şi variaţiei valabilităţii glicemice pe parcursul unei zile.”

Au apărut şi medicamente care stimulează secreţia de insulină sau care ajută insulina în acţiunea sa la periferie. Primele au fost biguanidele apoi sulfonilureicele, iar de câţiva ani, alte două clase de medicamente, agoniştii de GLP-1 ca şi clasă şi inhibitorii de SGLT2

,,Aceste clase aplicate au dovedit pentru prima dată în istoria diabetologiei că, pe lângă controlul diabetului zaharat se obţine ceva foarte important: scăderea mortalităţii prin complicaţiile cardiovasculare şi renale”, a ţinut să precizeze prof. dr. Nicolae Hâncu.