Autismul este o tulburare pe viaţă care-i afectează atât pe cei care suferă de ea, cât şi pe aparţinătorii acestora. 25-30% din persoanele cu autism se confruntă cu tulburări de adaptare, dar şi de învăţare, iar după vârsta 18 ani persoanele cu autism din România nu mai beneficiază de servicii specifice în cadrul sistemului public de asigurări sociale şi pur şi simplu dispar din statistici. ,,În privinţa statisticilor în România, cele care există legate de autism sunt unele pe care le putem uita pentru că ele nu reflectă realitatea”, a declarat pentru 360medical.ro Steluţa Moisescu, preşedintele Asociaţiei NIA Neurodiversity Academy şi mama unui tânăr cu o astfel de tulburare de spectru autist, care şi-a propus să construiască un campus. Campusul NIA Academy, dedicat adulţilor şi adolescenţilor cu autism, în Bolintin-Vale.
În prezent, în România, persoanele cu autism şi familiile lor se confruntă cu un acces limitat la servicii şi resurse adecvate. Potrivit calculelor făcute de Steluţa Moisescu, preşedintele asociaţiei NIA, în jur 126.000 de români au autism sever.
,,Nu e deloc puţin pentru că atunci când vorbim de o persoană cu autism, trebuie să ştim că nu este singura care este impactată. Orice persoană care stă în casă cu acea persoană cu autism este cel puţin la fel de mult de afectată şi calitatea vieţii este la fel de mult de afectată ca a persoanei cu autism în sine, fie că vorbim de mamă, fie că vorbim de tată, fie că vorbim de soră, fie ca vorbim de bunici. Deci, în mod normal ar trebui să înmulţim acest număr cu numărul mediu de membri ai familiei, de 3-4, şi ajungem la o populaţie care este afectată în mod direct de autism”, a spus Steluţa Moisescu, preşedintele Asociaţiei NIA Neurodiversity Academy.
30% dintre persoanele cu autism au manifestări sau dezvoltă forme severe de autism, iar 80% din aceste persoane sunt adulte. Foarte mulţi membri ai familiilor care au în grijă o persoană cu autism nu mai lucrează.
,,Din nefericire, este un fenomen care a rămas necunoscut mult prea mult timp, iar familiile au îndurat şi n-au avut puterea să strige”, a mărturisit Steluţa Moisescu, în opinia căreia sprijinul oferit de instituţiile statului este foarte limitat, dar şi înţelegerea din partea societăţii este la fel de limitată.
Campusul NIA Academy va fi situat în oraşul Bolintin-Vale, pe un teren obţinut printr-un contract de parteneriat cu Consiliul Judeţean Giurgiu, şi în strânsă colaborare cu Primăria oraşului Bolintin-Vale.
Campusul NIA va oferi: servicii rezidenţiale cu suport şi asistenţă specializată pentru adulţi cu autism, servicii de zi, terapeutice, medicale, ateliere protejate şi fizioterapie pentru adulţi si adolescenţi cu autism, rezidenţi şi non rezidenţi.
,,În funcţie de tipul de autism şi felul în care se manifestă de la un rezident la altul, poate să stea singur în casă un beneficiar sau maxim 6 persoane în casă”, a explicat Steluţa Moisescu.
Serviciile rezidenţiale vor fi oferite 24 de ore din 24 unui grup de 25 de beneficiari, care vor sta în 22 de clădiri.
,,Capacitatea centrului de zi este de minim 50 de persoane care vor ajunge într-o zi la Campusul NIA. Cu siguranţă, nu toţi vor sta 8 ore pe zi şi poate mulţi dintre ei nu vor veni în fiecare zi”, a declarat preşedintele Asociaţiei NIA Neurodiversity Academy.
Termenul de a termina acest centru este la sfârşitul anului 2024, iar în cursul anului 2025 campusul ar putea fi dat în funcţiune pentru beneficiari.
,,Ne propunem să oferim viaţă acestor persoane şi familiilor lor, iar dacă ne referim strict din punct de vedere al serviciilor, tot ce au ei nevoie este să simtă că trăiesc, să simtă că evoluează”, a precizat Steluţa Moisescu.