Unii pacienţi cu Parkinson care au implantat un dispozitiv de stimulare cerebrală profundă (DBS) pentru a-şi controla simptomele au raportat un efect secundar neaşteptat şi anume au pierdut capacitatea de a înota. Cercetătorii au raportat cazurile a nouă pacienţi care erau înotători buni chiar şi după ce au fost diagnosticaţi cu boala Parkinson.
Studiul a fost publicat în revista americană Neurology şi a arătat că după ce au avut o intervenţie chirurgicală profundă de stimulare a creierului, simptomele pacienţilor s-au îmbunătăţit, dar aceştia şi-au pierdut abilităţile de înot.
Un bărbat în vârstă de 69 de ani, care fusese un bun înotător şi suferea de Parkinson a aflat că nu mai poate înota când a sărit într-un lac. El a spus că s-ar fi înecat, dacă nu ar fi fost salvat de un membru al familiei, potrivit Medicinenet.com. Trei dintre cei nouă pacienţi au putut să înoate din nou după ce au oprit dispozitivele de stimulare cerebrală. Cu toate acestea, le-au pornit din nou, deoarece simptomele lor s-au agravat.
„Până când nu se fac mai multe cercetări pentru a determina de ce unele persoane cu DBS nu mai pot înota, este crucial ca oamenilor să li se spună acum riscul potenţial de înec şi necesitatea unei evaluări atent supravegheate a abilităţilor lor de înot înainte de a intra în apă ", a declarat dr. Daniel Waldvogel, autorul studiului, de la Universitatea din Zurich.
Boala Parkinson este o tulburare progresivă a sistemului nervos care poate duce la tremor sau probleme de mişcare. Stimularea profundă a creierului presupune plasarea electrozilor în anumite zone ale creierului pentru a controla mişcările anormale. Electrozii sunt conectaţi la un dispozitiv - plasat sub piele - care controlează impulsurile electrice.
,,Înotul este o mişcare extrem de coordonată, care necesită o coordonare complicată a braţelor şi picioarelor. Trebuie determinat exact modul în care stimularea profundă a creierului interferează cu această abilitate", a explicat Waldvogel.
El a menţionat că studiul raportează doar câteva cazuri şi a spus că este nevoie de cercetări suplimentare la un număr mare de bolnavi pentru a identifica procentul de pacienţi care îşi pierde capacitatea de a înota din cauza stimulării cerebrale profunde.
„Chiar dacă aceste rapoarte au afectat doar câteva persoane, am considerat că acest risc potenţial este suficient de grav pentru a alerta pe alţii cu boala Parkinson, precum şi familiile şi medicii lor”, a spus Waldvogel.
