Subprogramul de fertilizare in vitro din România va fi reorganizat în acest an şi va permite decontarea mai multor proceduri, potrivit ministrului Sănătăţii, Victor Costache.
"Vrem ca noua comisie să se întâlnească săptămâna viitoare la MS pentru a ne prezenta care sunt soluţiile pe care trebuie să le adoptăm rapid. Ştiţi foarte bine că din aprilie începe un nou contract-cadru, şi dacă va fi ratata această etapă, iar intrăm într-un an în care vor fi perpetuate aceleaşi greşeli", a afirmat vineri Victor Costache, la dezbaterea cu tema "Împreună pentru o experienţă mai bună a cuplului infertil în timpul tratamentului de reproducere asistată".
Potrivit ministrului, subprogramul de fertilizare in vitro va fi regândit de o comisie de specialişti, astfel încât să fie decontate mai multe proceduri.
Ministerul intenţionează să majoreze sumele alocate, astfel încât să fie decontată integral suma necesară pentru o procedură de fertilizare in vitro.
“La noi s-a finanţat undeva în jur de 6.000 de lei pentru cuplu. Serviciul trebuie finanţat integral. Aşa se practică. Din fericire, este un model de succes în România radioterapia, în care un serviciu este finanţat integral. Aceste model de bună practică trebuie extins şi în alte sectoare, unul este fertilizarea in vitro şi tot ce înseamnă medicina de reproducere”, a menţionat Victor Costache.
Ministrul consideră că este necesară constituirea unui registru naţional în acest domeniu şi introducerea de noi proceduri pentru fertilizare.
“Ne împingem tinerii noştri să plece, tinerele cupluri să îşi caute soluţii în străinătate, încurajăm un turism medical în sensul rău al cuvântului şi acest lucru trebuie să înceteze”, a mai spus ministrul, care a precizat că noua comisie de specialitate se va întâlni săptămâna viitoare pentru a prezenta soluţii care ulterior vor fi adoptate rapid.
Întrebat dacă va obţine suplimentarea fondurilor pentru programul de fertilizare in vitro, Victor Costache a menţionat că bugetul Sănătăţii poate susţine acest lucru, fiind o prioritate “de grad zero” a acestui guvern să stopeze declinul demografic.
Potrivit ultimelor estimări, între unul din opt şi unul din cinci cupluri înregistrează probleme de infertilitate.