Asociaţiile de pacienţi vor avea un forum de dialog permanent cu CNAS

Asociaţiile de pacienţi vor avea un forum de dialog permanent cu CNAS

În urmă cu o săptămână, Andrei Baciu a fost numit preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), după ce a fost timp de peste trei ani secretar de stat în Ministerul Sănătăţii din partea PNL. Prima apariţie publică a noului şef al CNAS, instituţia care gestionează cel mai mare buget public din România, a fost o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi, pe care i-a anunţat că vor dispune de acum de un forum de dialog permanent cu instituţia pe care o conduce. 

Astfel, la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va funcţiona Comisia pentru Dialog Permanent cu Pacienţii, un forum de colaborare permanentă între CNAS şi asociaţiile de pacienţi din România, a anunţat joi CNAS, după întâlnire.

„Pentru a avea o imagine cât mai clară despre nevoile şi interesele pacienţilor din România, este nevoie de un dialog onest, transparent şi constructiv. De astăzi, acest lucru se va realiza permanent, în mod oficial, prin constituirea acestui parteneriat instituţional la care sunt invitate să fie parte toate organizaţiile şi asociaţiile constituite în mod legal, care reprezintă interesele pacienţilor din România. Ne vom asigura că toate deciziile luate de comun acord în urma acestui dialog deschis vor fi puse în aplicare”, a declarat preşedintele CNAS, dr. Andrei Baciu, citat în comunicat.

La întâlnirea de joi au participat reprezentanţii a peste 50 de asociaţii ale pacienţilor, din peste 200 de astfel de organizaţii.

CNAS gestionează Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), cu un buget estimat la 54,15 miliarde lei (aproape 11 miliarde euro) în 2023, potrivit bugetului aprobat de Parlament.

viewscnt