O treime din populație suferă de boala ficatului gras. Prevenție și tratament în bolile hepatice

O treime din populație suferă de boala ficatului gras. Prevenție și tratament în bolile hepatice
iunie 30 13:30 2021
Articol scris de:
Timp citire articol: 3 minut(e)

Steatoza hepatică sau boala ficatului gras afectează 20 -30 la sută din populație. Cei mai mulți dintre acești pacienți vor ajunge la cicatrizarea ficatului. ,,Numărul pacienților cu afecțiuni hepatice este destul de mare reprezentând o problemă de sănătate publică”, a declarat dr. Nicolae Fotin, medic epidemiolog în cadrul emisiunii 360medical de la B1 TV, Bolile hepatice acute. Despre felul în care iau medicii deciziile privind durata tratamentului și dozele administrate în aceste boli hepatice a vorbit dr. Dan Pițigoi, medic primar gastroenterolog.

,,Dacă adăugăm la steatoze, hepatitele virale A, B, C, D  și au fost calculați indicatori epidemiologici acum câțiva ani înainte producerea de tratamente antivirale, pentru tratamentul hepatitei C de exemplu, care arătau că prevalența în populație este de 4% persoane care aveau o afecțiune hepatica virală B sau C. La acestea se adaugă hepatitele toxice, determinate de abuzul de diverse substanțe, de medicamente cum ar fi amiodarona sau paracetamolul, hepatitele alcoolice, hepatitele autoimune”, a precizat dr. Nicolae Fotin.

Afectarea hepatică cuprinde o categorie largă de tipuri de boli fiecare cu tratamente dedicate, fiind în momentul de față  milioane de persoane cu afectare hepatică. Există o experiență îndelungată a medicilor cu medicamente pentru afecțiuni hepatice și mulți dintre cei care sunt implicați în tratarea acestor afecțiuni țin cont de experiența lor anterioară.

,,Principiul care ar trebui să guverneze decizia de-a lua un tratament în calcul ar trebui să fie medicina bazată pe dovezi. Dacă noi avem argumente că un medicament, și insist asupra cuvântului medicament, are proprietăți terapeutice în  afecțiunea pe care vrem s-o tratăm, acesta ar fi unul din principalele argumente care să ne facă să decidem că-l vom folosi în tratamentul unui pacient”, a spus dr. Dan Cristian Pițigoi, medic primar gastroenterolog.

Specialistul a subliniat însă că există și o serie de produse care sunt foarte agresive pe foarte multe canale din punct de vedere al informării fără să aibă în spatele  lor o serie de dovezi.

,,Ar trebui ca cei care tratează asemenea afecțiuni să țină cont de acest lucru și să încerce să extragă dacă argumentele sunt bazate pe dovezi atunci când decid asupra unui produs sau altuia”, a  atras atenția gastroenterologul, care a explicat pe larg care sunt categoriile de produse pe care le iau pacienții în momentul de față, respectiv medicametentele care au proprietăți farmaceutice, suplimente alimentare și dispozitive medicale.

,,Suplimentele alimentare sunt mult mai multe decât medicamentele în ceea ce privește bolile hepatice. Sunt foarte multe suplimente alimentare în această categorie de adjuvante în tratamentul bolilor hepatice cronice însă nu pot să fie cu tot arsenalul de argumente intitulate a fi substanț cu propietăți terapeutice. În definiția unui supliment alimentar nu intră cuvântul proprietate terapeutică, ele sunt niște adaosuri la dietă și pot ajuta o serie de persoane care au nevoie de un adaos alimentar”, a atras atenția dr. Pițigoi.

Silimarina este unul dintre adjuvantele hepatice foarte des folosite, care se extrage din planta ciulin silybum marianum, care poate să diminueze inflamația, să întârzie apariția fibrozei. Medicul gastroenterolog a spus că silimarina poate fi găsită pe piață în mai multe produse, dar unul singur este medicament, toate celelalte sunt suplimente alimentare.

,,Diferența principală este că la un medicament știm, substanța active este într-un extract standardizat, cunoaștem interacțiunile medicamentoase, cunoaștem efectele adverse, cunoaștem doza exacta, la multe produse care sunt în categoria produselor alimentare nu avem aceste informații”, a afirmat dr. Dan Pițigoi.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu