[VIDEO] Prof. dr. Elisabeta Bădilă, cardiolog: România are cele mai înalte cote privind prevalența hipertensiunii arteriale

[VIDEO] Prof. dr. Elisabeta Bădilă, cardiolog: România are cele mai înalte cote privind prevalența hipertensiunii arteriale
mai 13 09:00 2022
Articol scris de:
Timp citire articol: 2 minut(e)

Prevalența hipertensiunii arteriale (HTA) în România a fost estimată la aproximativ 45% ca procent general din populația adultă, fiind mai mare la bărbați (50% sau chiar peste) comparativ cu femeile și mai mare în mediul rural decât în urban. Potrivit studiului SEPHAR III din 2016, cel puțin 1 din 5 hipertensivi nu știe că are valori tensionale crescute. ,,Societatea Europeană de Cardiologie a publicat în decursul acestui an o statistică a bolilor cardiovasculare în Europa. Statistica nu este în favoarea României”, a precizat pentru 360medical.ro prof. dr. Elisabeta Bădilă, medic primar cardiolog la Spitalul Clinic Colentina, Secretarul Societății Române de Cardiologie.

În prezent, există peste 1,13 miliarde de hipertensivi în întreaga lume, dar la nivelul întregii lumi există o tendință de creștere a hipertensiunii arteriale ca și prevalență.

Controlul tensiunii arteriale la nivelul Europei este de 24% în rândul femeilor și 18% în rândul bărbaților. În România controlul valorilor tensionale este de 30%, conform ultimului studiu SEPHAR.

,,Controlul valorilor tensionale – deși avem la îndemână o mulțime de medicamente antihipertensive – este încă departe de a fi satisfăcător. 30% este încă un procent dezamăgitor”, a mărturisit prof.dr. Elisabeta Bădilă.

În privința valorilor normale ale tensiunii arteriale, americanii au scăzut limita, astfel că peste 130 mmHg cu 80 se consideră la ei hipertensiune arterială, în timp ce în Europa hipertensiunea arterială înseamnă mai mare sau egal de 140 cu 90 mmHg.

Hipertensiunea arterială este principalul factor de risc cardiovascular major responsabil pentru bolile cardiovasculare și pentru decesul prematur.

În pandemie, cadrele medicale au avut parte din plin de stres. Din ce în ce mai mulți medici și asistenți medicali se plâng acum că suferă de hipertensiune.

,,Ca și în contextul populației generale, primul îndemn este să ne măsurăm tensiunea arterială pentru că așa cum știți am demarat acum 3 ani campania „Mergi și măsoară-ți tensiunea arterială pentru că așa spun eu”. Mesajul „pentru că așa spun eu” poate că suna cam dur, dar ideea era „pentru că așa spun eu ca și doctor”, ca interlocutorul să meargă să-și măsoare tensiunea arterială, este valabilă și pentru cadrele medicale pentru că de cele mai multe ori ne neglijăm, ne ocupăm de îngrijirea pacienților noștri fără să dăm atenție simptomelor pe care le-am putea avea”, a spus Secretarul Societății Române de Cardiologie.

În opinia medicului cardiolog, a ne măsura tensiunea arterială, a avea grijă la un stil de viață cât mai sănătos poate duce chiar la controlul valorilor tensionale.

Lipsa de aderență și de persistență, de menținere a recomandărilor pe care hipertensivii le-au primit de la medic reprezintă principalul factor implicat în lipsa de control a hipertensiunii arteriale.

 

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu