Terapia de deprivare androgenică pentru cancer de prostată poate creşte riscul de insuficienţă cardiacă, arată un studiu realizat în Taiwan 11 dec 2018
Cercetătorii americani au inventat cel mai mic dispozitiv portabil din lume care poate avertiza asupra expunerii la radiaţii UV 10 dec 2018
O agenţie a UE indică posibile standarde de reglementare privind consumul medical de canabis de către statele membre 10 dec 2018
Creierele copiilor care petrec mult timp pe dispozitive mobile prezintă modificări, arată un studiu realizat în SUA 10 dec 2018
Pacienţii paralizaţi ar putea folosi peste câţiva ani telefoane sau computere cu ajutorul unor implanturi cerebrale, după un experiment reuşit în California 10 dec 2018
Studiu: Imigranţii sunt mai sănătoşi şi trăiesc mai mult decât vechii locuitori ai ţărilor dezvoltate 7 dec 2018
Alianţa Pacienţilor Cronici: Întârzierile generate de schimbările de la ANMDM privează pacienţii de accesul la medicamente 7 dec 2018
Fructele şi legumele pot fi benefice pentru menţinerea funcţiei cognitive la o vârstă înaintată 7 dec 2018
Oamenii de ştiinţă cer interzicerea unor insecticide care pot provoca insuficienţă cerebrală la copii 7 dec 2018
O echipă de cercetători australieni a dezvoltat un test care detectează orice formă de cancer în doar 10 minute 7 dec 2018
Terapia Zolgensma dezvoltată de Novartis pentru atrofie musculară spinală a intrat în procedură de evaluare prioritară în SUA 6 dec 2018
Studiu: Înlocuirea valvei pulmonare prin procedura transcateter reprezintă o alternativă sigură la intervenţia chirurgicală 6 dec 2018
Administrarea de cofeină la bebeluşii născuţi prematur reduce riscul de tulburări de neurodezvoltare, arată un studiu realizat în Canada 6 dec 2018
„Punctul zero” al îmbătrânirii: Cercetătorii au identificat zona din creier care începe prima să prezinte semnele degenerării legate de vârstăieri, 16:57
Ţările din Europa în care se fac cele mai multe transplanturi de celule stem. Pe ce loc e România?ieri, 15:53
Prima procedură de gastroplastie endoscopică pentru controlul obezităţii realizată la Spitalul Judeţean din Craiovaieri, 15:48