Un dezvoltator imobiliar vrea să construiască o clinică onclogică privată şi un centru de cercetare a cancerului la Baia Mare 17 ian 2019
Ministerul Sănătăţii: Specialiştii au declarat debutul sezonului gripal în România, după ce numărul infecţiilor respiratorii a crescut într-o săptămână cu peste 20% 17 ian 2019
Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice demarează un proiect pentru eliminarea hepatitei C la nivelul comunităţilor locale din România 17 ian 2019
Angajaţii din sectorul sanitar din România sunt nemulţumiţi în special de sporuri şi de condiţiile de muncă din spitale, arată un studiu realizat de Solidaritatea Sanitară 17 ian 2019
Stocurile de vaccin antigripal din România ar putea fi majorate dacă există cereri suplimentare din partea medicilor de familie 16 ian 2019
Transplant robotic realizat în premieră pentru România de medici din România, Elveţia şi Belgia, cu ajutorul unui robot DaVinci 16 ian 2019
ANMDM susţine că a finalizat peste 300 de dosare de evaluare în ultimele două luni din 2018 16 ian 2019
Un centru medical de radioterapie ar putea fi deschis la Suceava în septembrie, în urma unei investiţii private de 14 milioane euro 15 ian 2019
Reprezentanţii farmaciilor consideră că noile reglementări privind suspendarea activităţii propuse de Ministerul Sănătăţii sunt greu de respectat 15 ian 2019
Ministerul Sănătăţii a demarat controalele la maternităţile din ţară, fiind verificat modul în care sunt respectate procedurile de dezinfecţie 15 ian 2019
Numărul deceselor provocate de gripă în România a ajuns la 8, după moartea unui adolescent din Teleorman 15 ian 2019
Ministrul Sănătăţii: În România nu este o epidemie de gripă în acest moment, ci doar o circulaţie mai intensă a virusului gripal 15 ian 2019
Chirurgi din România, Anglia, Germania şi Suedia operează pro bono la Sibiu 11 copii cu malformaţii cardiace în această săptămână 14 ian 2019
Blocarea unor receptori în creier poate creşte semnificativ densitatea osoasă la persoanele cu osteoporoză, arată un studiu realizat în SUA 14 ian 2019
Statinele ar putea reduce riscul de a dezvolta retinopatia diabetică, arată un studiu realizat în Taiwan 14 ian 2019
Spitalul Militar din Capitală a realizat anul trecut 30 de operaţii de transplant de cornee, în scădere faţă de anii anteriori din cauza numărului redus de donatori 14 ian 2019
CNAS vrea să extindă posibilitatea de onorare a reţetelor compensate la orice farmacie din ţară în acest an 14 ian 2019
Particule minuscule de plastic pot pătrunde în creier unde blochează arterele cerebrale. Un alt studiu a constatat concentraţii ridicate de microplastice şi nanoplastice în placenta copiilor născuţi prematurastăzi, 09:59
Tarifele decontate de CNAS pentru serviciile medicale în medicina de familie şi ambulatoriul de specialitate, îngheţate în 2025 la nivelul de anul trecutieri, 15:07
VIDEO Principala cauză de deces în SUA provoacă moartea unei persoane la fiecare 34 de secundeieri, 10:00