Scenariul de bază al autorităţilor prevede un vârf de circa 20.000 de cazuri noi de Covid-19 pe zi la jumătatea lunii octombrie. Care ar putea fi consecinţele 30 sep 2021
Prof. univ. dr. Daciana Brănişteanu: Vârsta de debut a dermatitei atopice a scăzut foarte mult, poate să fie chiar în primele săptămâni după naştere 29 sep 2021
Autorităţile se aşteaptă la cel mult 2.500 de pacienţi cu Covid-19 la ATI, în scenariul cel mai rău 24 sep 2021
Un studiu bazat pe date din lumea reală sugerează că vaccinul Moderna este mai eficace decât Pfizer în protecţia împotriva Covid-19 24 sep 2021
Cancerul de piele, din perspectiva pacientului. Cezar Irimia (FABC): "Chiar dacă se spune că e un cancer blând, tot cancer este" 24 sep 2021
Suprogram nou de intervenţii specializate pentru pacienţii cu autism, introdus în programul naţional de sănătate mintală 23 sep 2021
Noi reglementări privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în spitalele publice şi private 15 sep 2021
Prof. dr. Fritz Nagele (Spitalul Privat Goldenes Kreuz Viena): Endometrioza rămâne o boală enigmatică; dacă diagnosticul se emite într-un stadiu incipient, putem elimina complet leziunile 10 sep 2021
Adrian Gheorghe, revocat din funcţia de preşedinte al CNAS; Adela Cojan revine la conducerea instituţiei 9 sep 2021
Încă 7 medicamente care lipsesc în România vor fi aduse în ţară prin autorizaţii pentru nevoi speciale 9 sep 2021
Noi reglementări privind autorizarea studiilor clinice din România: ANMDMR trebuie să examineze cererile în cel mult 60 de zile 8 sep 2021
Ministerul Sănătăţii a refăcut proiectul de introducere de noi molecule pe lista medicamentelor compensate. Impact bugetar semnificativ în 2022 8 sep 2021
INSP confirmă transmiterea comunitară susţinută în România a variantei delta începând de săptămâna trecută 7 sep 2021
Nou medicament pentru scleroză multiplă, decontat în România. Pacienţii eligibili pentru tratament 6 sep 2021
Un alt medicament împotriva obezităţii dezvoltat de Novo Nordisk a obţinut rezultate pozitive în studiile cliniceieri, 13:51
Statele Unite vor părăsi OMS de la 22 ianuarie 2026. Organizaţia va reduce costurile şi îşi va reevalua priorităţileieri, 12:29
Medicina bioelectronică de generaţie următoare: Cercetătorii lucrează la abordări neinvazive care pot oferi tratamente adaptate nevoilor pacientuluiieri, 11:33